Adesea ne gândim la Bunavestire – şi pe bună dreptate – ca la o zi când Dumnezeu i-a revelat Preasfintei Fecioare că va fi Maica Cuvântului lui Dumnezeu întrupat. Ne gândim numai la bucuria aceea nemaiîntâlnită care a intrat în lume odată cu făgăduinţa unui Mântuitor. Rareori, însă, reflectăm la faptul că darurile lui Dumnezeu au întotdeauna o nuanţă tragică în lumea noastră, că nimic nu se întâmplă măreţ, decât cu preţul chinului inimii şi al sângelui omenesc.
Şi în sărbătoarea de astăzi vedem cum făgăduinţa destăinuită Preasfintei Fecioare, a întrupării Fiului lui Dumnezeu spre mântuirea lumii, se finalizează tragic. Hristos s-a născut în moartea noastră, pentru a-şi pune sufletul de dragul prietenilor Săi. Iubirea dumnezeiască, răstignită şi mântuitoare l-a adus pe Fiul lui Dumnezeu în lumea morţii. Iar făgăduinţa îngerului, adresată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, referitoare la faptul că se va naşte Mântuitorul lumii a însemnat pentru ea simultan atât faptul că Fiul dumnezeiesc născut din ea urma, prin sângele, pătimirile şi moartea Sa, prin moartea de neconceput şi imposibilă a Cuvântului întrupat, să mântuiască lumea.
In zilele acestea, în orele acestea care ne despart de Paşte, de Praznicul învierii lui Hristos, să cugetăm îndelung la chipul Preasfintei Fecioare, care prin credinţă şi curăţie desăvârşită, prin ne- vointa sfinţeniei adevărate a dobândit darul acesta cutremurător: De a deveni Maica Domnului. Aceasta, fiind una Fiul ei dumnezeiesc, una cu Duhul, cu voinţa şi cu inima, a stat în faţa crucii Domnului în cursul multor ore cât a murit Mântuitorul.
Dacă lecturăm mai profund cuvintele Evangheliei, nu găsim în paginile ei tabloul unei Maici care plânge. Vedem că Preasfânta Fecioară îl aduce drept dar şi jertfă sângeroasă pe Fiul ei, pentru ca lumea să afle mântuirea.
Scurgându-se orele acestea, să luăm aminte la cuvintele canonului pe care-l vom citi după scoaterea sfântului epitaf, la „plânsul Maicii Domnului”. Să ne străduim să pătrundem în taina săbiei care a pătruns în inima Preasfintei Fecioare. Ea este una cu Domnul. El a murit, iar ea a murit împreună cu El.
Să ne închinăm îndelung răbdării lui Hristos, să ne închinăm Pătimirilor Lui şi să ţinem minte că în Pătimirile, îndelung-răbdarea, Crucea şi iubirea Lui, Preasfânta Fecioară a participat până la capăt. Că Maica Domnului a câştigat dreptul de a se ruga pentru noi în faţa lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră prin moartea Fiului său. Amin.
Anul 1961
Mitropolitul Antonie de Suroj
Fragment din cartea “Predici la praznice imparatesti si la sfinti de peste an”, Editura Egumenita
Cumpara cartea “Predici la praznice imparatesti si la sfinti de peste an”
 

Aboneaza-te la newsletter