PREDICĂ LA SF. MC. HARALAMBIE – 10 FEBRUARIE
Frați creștini,
Toţi câţi citesc Vieţile Sfinţilor şi văd chinurile pe care le-au suferit pentru Hristos nu se pricep de unde aflau această putere. Dar la această nedumerire răspunde Sfânta Evanghelia. Ne istoriseşte că o copilă, care era demonizată şi nicio putere nu era în stare să o vindece, deodată s-a făcut bine. Cum? Mama ei L-a rugat pe Hristos să o facă bine pe copila ei. L-a rugat cu credinţă mare şi Hristos a ascultat rugămintea mamei şi o putere nevăzută, puterea lui Hristos, a izgonit din sufletul copilei toţi demonii. Această credinţă în Hristos este cea care a dat putere sfinților să izgonească demonii, să vindece pe cei bolnavi, să facă minuni şi, ceea ce e cel mai important, să sufere toate înfricoşatele chinuri şi până la ultima lor suflare să-şi mărturisească credinţa. Această credinţă dă putere celor care cred până astăzi, ca să biruiască ispitele, prigoanele şi chinurile şi cu îndrăzneală să mărturisească Ortodoxia pretutindeni. Fiecăruia din aceşti mucenici, bătrâni şi tineri, se potriveşte cuvântul pe care l-a spus Hristos către femeie: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti” (Matei 15, 28). O, mucenicilor, mare e credinţa voastră! Vă rugăm, rugaţi-vă Domnului să ne dăruiască şi nouă credinţa voastră.
Această mare credință se află și la sfântul Mucenic Haralambie pe care-l pomenim noi astăzi, unul dintre cei mai apropiaţi sfinţi de sufletul românilor, poate şi pentru aceea că în istorie şi-a arătat mila şi ajutorul când au fost epidemii de ciumă şi vremuri de foamete. Dar şi animalele le-a ocrotit, aşa încât ţăranii noştri nu puteau să nu-l iubească.
Dreptmăritori creștini,
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor.
Pentru că prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la creştinism, şi-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul şi i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau şi-au mărturisit şi ei credinţa în Dumnezeul lui Haralambie, fiind şi omorâţi pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuţie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.
Credinţa şi minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conştiinţa creştinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situaţii în care oamenii i-au cerut ajutorul în situaţii grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este ,,izbăvitor de ciumă şi de foamete”. În 1813, În Ţara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureşteni. Numită ,,ciuma lui Caragea”, pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morţi. În această situaţie, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni şi cereri adresate lui, ciuma a dispărut.
Tot către Sfântul Haralambie şi-au îndreptat oamenii nădejdea şi cu câţiva ani înainte, în 1795, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi.
Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creştinii au început să cinstească moaştele sale cu multă credinţă şi evlavie. Părţi din cinstitele sale moaşte se află în momentul de faţă în biserici din mai multe ţări, inclusiv la noi în ţară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea ,,Sfântul Ştefan” din Meteora, unde se săvârşesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi a închinat terenuri din Ţara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaş capul Sfântului Mucenic Haralambie.
În Bucureşti, una dintre bisericile cu hramul Sfântul Haralambie este situată pe Strada Olimpului, şi mai este cunoscută sub numele de Flămânda. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureştilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face faţă cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordaţi din fondul Vistieriei de către domnitorul Alexandru Constantin Moruzi (1793-1796). Aşa s-a înfiinţat aici, la marginea oraşului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a funcţionat doar scurtă vreme, deoarece în 1782 s-a început construcţia din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraţilor Istrate Vel-Vornic şi Constantin Creţulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a Bisericii ,,Sfântul Haralambie – Flămânda” s-a îmbunătăţit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare preţioase a lăcaşului. Una este Biserica ,,Bălăneanu – Iancu Nou”, ctitorită în 1827 de boierul Bălăneanu, cu dublu hram: ,,Sfântul Nicolae” şi ,,Sfântul Haralambie”. O altă biserică din Capitală cu acest hram este ,,Sfântul Dumitru” (Poştă), care a primit acest hram recent, pentru că în sfântul lăcaş se află părticele din cinstitele sale moaşte, iar al treilea sfânt lăcaş al Mucenicului Haralambie este Biserica ,,Sfinţii Arhangheli” (Oţetari).
În Iaşi, există o singură biserică aflată sub oblăduirea Sfântului Haralambie. Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799 şi 1804. Circulă două legende ale Bisericii ,,Sfântul Haralambie” din Iaşi. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi fost cel al epidemiei de ciumă care a cuprins oraşul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina, care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze şi, în felul acesta, Gheorghe şi-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să fie închinată Sfântului Haralambie.
În popor, Sfântul Haralambie este ştiut drept ocrotitor nu numai împotriva ciumei, dar şi a holerei, de aceea ziua lui era ţinută cu evlavie mai înainte de ţărani. În nordul Transilvaniei, în aşezările de pe Someş, în Bihor, oamenii duceau în această zi la biserică mălai, grăunţe şi sare spre a fi binecuvântate şi ca ofrandă pentru Sfântul Mucenic Haralambie. După ce erau binecuvântate de către preot, le dădeau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Păstrau însă o parte din această hrană a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Tot în această zi se făcea pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună.
După diferite legende din Bucovina, Dumnezeu i-a dat sfântului ciuma în stăpânire, ca să-l răsplătească pentru chinurile prin care a trecut. Atunci, Sfântul Haralambie a legat-o de grumaz cu un lanţ de fier, şi numai atunci când oamenii nu serbează ziua lui, îi dă drumul pe pământ. După o altă legendă, tot din Bucovina, Sfântul Haralambie s-a întâlnit într-o zi cu Ciuma care umbla pe pământ şi aducea foarte multă stricăciune în omenire. Şi Ciuma, cum l-a văzut pe sfânt, s-a repezit asupra lui, voind să-l omoare. Însă Sfântul Haralambie a prins-o şi a legat-o de gât cu un lanţ greu de fier pentru a nu mai face rău oamenilor.
Iubiți credincioși,
Văzându-şi neputinţa în faţa tăriei de nezdruncinat a credinţei Sfântului încărunţit în lucrarea poruncilor Domnului, mai marii vremii l-au condamnat la moarte prin tăierea capului. Nu le-a fost însă dat călăilor să-şi ducă la sfârşit lucrarea şi să se bucure de uciderea unui creştin. Luminat de bucuria mărturisirii, în pace şi linişte, Sfântul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în timpul rugăciunii. Se spune că atunci, ca odinioară întâiul arhidiacon şi mucenic Ştefan, Sfântul Mare, Mucenic Haralambie a văzut cerurile deschizându-se şi pe Hristos cu îngerii săi. Se mai spune că fiica împăratului, Galina, a luat trupul şi l-a înmormântat cu cinstirea cuvenită unui creştin care s-a făcut pe sine pildă vie pentru felul în care a sfinţit numele Domnului Dumnezeu pe pământ. Tradiţia spune că înainte de a-şi da sufletul în mâinile Domnului, Sfântul Haralambie s-a rugat pe Dumnezeu ca acel loc să fie unul binecuvântat.
Rememorându-i faptele vieţii dăruite lui Hristos, minunile pe care le-a făcut şi le face Sfântul Mare Mucenic Haralambie şi-a onorat numele, folosit apărut odată cu creştinismul şi alcătuit din două cuvinte – hará, bucurie, încântare, entuziasm şi lámpo cu sens de a lumina, a străluci. Aşa i-a fost lumină primită cu dor de la Hristos ,,Lumina lumii” şi bucuria împărtăşirii după ultima fericire vestită de Mântuitor în Predica de pe munte: ,,Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”. Marele Mucenic Haralambie ne arată cum această fericire le cuprinde pe toate, este o apoteoză a lor şi pentru aceasta cu îndreptăţire este numit şi ,,luminător al cugetelor”.
Cum spuneam, nu avem de la el o operă scrisă dar viaţa în întregime i-a fost propovăduire a credinţei, ascultare lucrătoare a voii lui Dumnezeu. Trecerea anilor i-a atins doar chipul din afară în timp ce acela dinlăuntru, după cuvintele Sfântului Pavel, s-a înnoit întru puterea mărturisirii dreptei credinţe ce neîncetat se roagă: ,,Doamne precum porunceşti, Doamne precum ştii, Doamne precum vrei să se facă întru mine voia Ta”, voie sfântă şi sfinţitoare. Pentru toate, Sfântul Haralambie se arată ca lumină şi bucurie mărturisitoare tuturor celor care s-au rugat şi se roagă lui cu credinţa sinceră, iubire nefăţarnică şi îndreptăţită speranţă. Nenumăratele minuni făcute s-au ţesut în legende despre mare putere asupra ciumei, holerei şi morţii. În multe icoane îl vedem cum ţine ciuma într-un lanţ. O legendă spune că, atunci când Domnul a împărţit pravila fiecăruia, Sfântul Haralambie, venit ceva mai târziu, a primit o căţea legată cu lanţ de aur. În acest lanţ de aur, Sfântul Mucenic ţinea legată ciuma pe care o dezlega numai când oamenii se depărtau de la dreapta credinţă. Cultul său, reflectat în legende şi ritualuri, s-a răspândit mult prin secolele XVII-XVIII, când ciuma făcea ravagii prin sate, înspăimântând oamenii care îşi vedeau neputinţa în faţa morţii neiertătoare. Mai este invocat ca binecuvântat protector al tuturor celor care îl cheamă în ajutor pentru multele nevoi şi necazuri ale vieţii acesteia.
Mai presus de toate, Sfântul Haralambie este apărător şi propăvăitor al adevăratei credinţe şi luminător al cugetelor, sfânta sa înţelepciune făcându-se pilduitoare prin fapte, fără de care, învaţă Apostol Pavel, credinţa este moartă. Şi apoi ştim şi vedem cu osebire astăzi cum orice cuvânt poate fi contrazis de un alt cuvânt, dar nu este cuvânt care să contrazică fapta, mai ales fapta cea bună făcută în numele lui Dumnezeu-Iubire care rodeşte bogat în altele. Înţelegem lumina şi bucuria Sfântului Haralambie ca fiind desprinse din îndemnul Mântuitorului: ,,Aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi s-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.Amin!
Preot David Marian, parohia ,,Nașterea Maicii Domnului”, Mamaia Nord, Năvodari

Aboneaza-te la newsletter