După cum reiese din Vechiul Testament al Bibliei, profetul Iezechiel a fost una din primele fiinţe omeneşti care a avut parte de o întâlnire misterioasă cu fiinţe şi nave din alte lumi. Astfel, profetul scrie despre un „vârtej” şi „un nor mare”, cu „foc ce se înfăşură către interior”, care a stârnit nisipul pustiului în timp ce cobora.
Apoi, el s a dezvăluit ca „o roată în interiorul altei roţi” ce lansa „fulgere către pământ”. Nava avea sub razele soarelui strălucirea metalului polizat; în interiorul ei au fost zărite fiinţe ciudate. Apoi, după cum ni se relatează, s a auzit glasul lui Dumnezeu, care a vorbit despre pace şi bună înţelegere, înzestrându l pe martorul uluit cu harul paranormal de a citi viitorul.
Nava cosmică văzută de Iezechiel constituie încă subiectul controverselor aproape la fel de înverşunate ca acelea referitoare la întâlnirile cu OZN-urile moderne. Ea a fost apreciată de unii drept o dovadă a faptului că o navă cosmică venită din alte lumi s-a pogorât în Orientul Mijlociu, iar de alţii drept vedenii, rezultatul halucinaţiilor.
În 1991, un fizician, care cerceta cauzele ce au provocat formarea spaţiilor circulare în lanurile cultivate, a sugerat posibilitatea ca profetul să fi văzut un vârtej noros de aer electrizat, ceea ce poate constitui şi cheia misterului din zilele noastre.