Dorintele, sperantele, teama, sugestiile pozitive si negative, convingerile, optimismul sau blazarea etc. pot crea in subconstientul nostru programe a caror finalitate ultima este reusita sau esecul. Am putea spune ca omul a facut dintotdeauna uz de psihologie fara sa stie. Rugandu-se la zei, lasandu-se convins de oracole, fixandu-si idealuri, nu a facut decat sa-si orienteze programele subconstientului pe drumul reusitei, sa-si orienteze conduita in maniera care conducea spre succes.
Pentru a fi mai sugestivi, am putea compara subconstientul cu un automobil care merge in directia imprimata de conducator. Noi suntem conducatorii propriei noastre masini. Dincolo de evenimentele neprevazute si independente de noi, suntem singurii responsabili de toate accidentele survenite pe drum. Orice traire negativa de care nu ne putem debarasa in timp poate avea ca rezultat programarea creierului in detrimentul nostru. Femeia care isi pierde imediat dupa casatorie interesul pentru propria sa infatisare si adopta un alt mod de comportament estetic se programeaza pe un alt nivel fiziologic, se indreapta spre o prematura imbatranire.
Daca imaginea de sine este satisfacatoare comportamentul nostru va fi adecvat, iar daca este minata de complexe intreaga noastra conduita va fi programata spre esec. La randul sau, esecul intretine trairile nevrotice in care anxietatea, autoanaliza obsedanta si trairea dureroasa a sentimentului de ratare sunt pe primul plan. Un esec nu este atat de dezastruos in sine, cat prin efectul pe care il are asupra noastra.
Viata este o suita de rezolvari de probleme, ni se spune. Tot ceea ce invatam devine o deprinderi abia dupa ce este preluat de subconstient. Dupa cum manevrele de conducere a unui vehicul devin automate prin trecerea lor in subconstient, la fel vor fi asimilate de subconstientul nostru si imaginile si reprezentarile referitoare la noi, sugestiile, mijloacele de implinire a unor dorinte, siguranta pe scena etc., daca toate acestea sunt mentinute in mintea noastra un timp suficient de lung. Importanta ni se pare calea si nu timpul, care este la fel de diferit ca durata pe cat de diferiti sunt si oamenii. Si aceasta cale exista! Nu numai pentru obtinerea unei linisti de care avem cu totii nevoie intr-o viata prea putin linistita, dar si pentru relevarea unor potente creatoare ale creierului nostru.
Daca exista o realitate in posibilitatea de a determina creierul sa lucreze in favoarea sau impotriva noastra prin ideile, sugestiile etc. ajunse in subconstientul nostru, atunci apare usor de inteles ce consecinte practice poate avea pentru noi. K.K. Platonov si V. Levi vorbesc despre exemple care sugereaza chiar o programare inconstienta a destinului. Aruncarea unei vorbe la intamplare, „prevestirea” sfarsitului cuiva pot avea pentru unii oameni mai sugestionabili consecinte fatale tocmai prin efectul exercitat asupra subconstientului lor.
Alfred Stelter povesteste cazul unui european care-si crease obiceiul de a-i vana pe membrii unui trib ori de cate ori acestia intrau in bataia pustii sale. Din disperare, seful tribului a hotarat sa uzeze de faima lui in exercitarea magiei negre. El a intreprins un ritual in care o imitatie a dusmanului lor a fost simbolic ucisa. A avut insa dupa aceea grija ca inamicul lor sa fie informat despre toate acestea. In doua saptamani acesta a murit. Dincolo de orice alte influente trebuie sa admitem ca si credinta ca asa ceva este posibil a condus la programarea inconstientului spre final.

Si iata un revers fericit al medaliei. Daca prin subconstientul nostru se pot savarsi „minuni” invatand doar sa-l programam, de ce nu ne-am folosi de aceasta posibilitate in scopul optimizarii functionalitatii noastre, inclusiv a relevarii unor potente creatoare?
Oamenii au ramas impresionati de modul in care au fost „revelate” unele idei stiintifice creatorilor lor. Niels Bohr povesteste el insusi cum a avut in vis imaginea atomului. Tot in vis au vazut si Kekule structura benzenului, Mendeleev celebrul sistem periodic al elementelor, Voltaire o alta varianta a Henriadei, si exemplele s-ar putea inca mult continua.
H. Selye, creatorul conceptului de stres, cunoscut astazi poate chiar mai mult decat acela de informatie, ne sfatuieste ca atunci cand avem o problema dificila de rezolvat sa ne gandim seara la ea inainte de a adormi, lasand-o ca o sarcina in seama subconstientului nostru. Daca noaptea este un bun sfetnic, adeseori putem avea a doua zi dimineata solutia problemei. Fenomenul era cunoscut inca din antichitate, de vreme ce Homer credea ca „zeii folosesc visul pentru a face cunoscuta oamenilor vointa lor”, iar stapanii celebrelor cetati elene se duceau sa doarma in templu cand aveau de rezolvat probleme de stat importante.
„Visul profetic”, „intuitia”, „inspiratia” ne vor aparea in aceasta viziune si ca prelucrari inconstiente ale propriei noastre sugestii, dorinte, informatii, convingeri, pe langa implicarea de ordin arhetipal. A invata sa dai sarcini inconstientului, iata una din caile spre creatie, una din caile de a deveni eficienti in toate actiunile noastre.
Concluzionand asupra celor de mai sus, se poate spune ca fiecare dintre noi purtam in minte propria noastra imagine, in functie de care adoptam un model comportamental. Acesta poate fi adecvat sau neadecvat dorintelor noastre. Trairea negativa sau pozitiva a propriei noastre imagini opereaza modificari in subconstient si probabil inclusiv in campul nostru „astral”, cum sustin unele surse, constituind una din cauzele care ne propulseaza pe linia sansei sau esecului.