Ce este talismanul?
Conform dictionarelor, prin talisman sau amuleta se intelege o imagine sau o figura pe care persoana superstitioasa o poarta asupra ei, atribuindu-i puteri magice, capabila sa-i aduca noroc sau sa o fereasca de farmece, blesteme, boli sau orice alte rele ce pot fi provocate de un eventual dusman, prin mijloacele vrajitoriei. Cuvintul „talisman” provine din chaldeeanul „tilsmen”, care defineste un obiect, o formula, un cuvint etc., care poseda virtuti magice. Desi cuvintele talisman si amuleta sint sinonime, specialistii in materie sustin ca intre ele exista o diferenta. Talismanul consta intr-o grafie facuta pe diferite materiale, e vorba de un semn, o litera, un cuvint, o formula, o fraza etc., iar materialul respectiv impaturit cu un dinte, o mica gheara, un cioc de pasare, un smoc de par etc., este purtat cusut in captuseala hainei, tinut in buzunar sau in punga cu bani, permanent si nestiut de nimeni, in afara de purtator. Amuletele sint mici obiecte, care reprezinta animale, insecte, flori etc. care sint purtate la git, mina sau briu, fara ca purtatorul sa faca din aceasta vreun secret.
Cand a aparut talismanul?
Talismanul a fost creat, in preistorie, de cei dintii oameni, care adorau fortele naturii pentru ca resimteau efectul benefic sau malefic al acestora asupra lor. Desenele rupestre pe care locuitorii din vechime le-au desenat pe peretii pesterilor in care traiau, cit si figurinele realizate din pamint, lemn sau os constituie nu numai inceputul unei arte primitive, caracterizata prin simplitate si subtilitate, dar si reprezentari magice al caror scop era captarea bunavointei zeilor si a animalelor venerate. Obiceiul purtarii talismanelor a fost semnalat de cercetatori, de-a lungul mileniilor, la toate civilizatiile. Chiar si bijuteriilor din acele vremuri indepartate, formate din coliere si bratari confectionate din pietricele colorate si scoici, pe linga rolul lor estetic, oamenii le acordau puterea de a-i ocroti si de duhurile rele. in antichitate, locuitorii din Orient au diversificat formele talismanelor si au transformat confectionarea lor in arta. Astfel, egiptenii purtau diferite podoabe care aveau forma de scarabeu – o insecta venerata de locuitorii din valea Nilului, de noduri (numite nodurile lui Isis), de inele din sticla, de cruci cu toarta sau de echere cu virful in sus, avind atirnate firul cu plumb in mijlocul unghiului, despre toate acestea ei avind credinta ca le apara sanatatea, ii mentine tineri si le aduce fericirea. Echerul cu virful in sus simboliza stabilitatea perpetua si, dupa cum vedem, apartine atit artei religioase a stravechiului Egipt, cit si simbolisticii masonice din zilele noastre. Tot la egipteni mai intilnim bijuterii care aveau aspectul unui ochi, care simboliza pe Ra, zeul Soarelui, cel care, pe linga lumina si caldura, daruia oamenilor si sanatate, ajutind natura sa reinvie primavara. in functie de forma si imaginea acestor talismane, egiptenii credeau ca ele le pot conferi celor care le poarta forta, tinerete, constiinta treaza, ii apara de boli si le da posibilitatea sa duca la bun sfirsit tot ce isi pun in gind sa realizeze.
Musulmanii, evreii si spaniolii au purtat si ei amulete, ca toate popoarele superstitioase. Se spune ca tinerii romani purtau la git un falus despre care credeau ca le da putere si virilitate. Talismanul actioneaza prin magia cuvintului scris, care creeaza in mintea purtatorului o anumita stare psihica, prin autosugestie, pina la senzatia de euforie. Este vorba de o stare falsa de putere, care se poate prabusi oricind, cu consecinte dramatice, in momentul pierderii talismanului. in era noastra, sub influenta crestinismului, o serie de cuvinte au capatat valoare magica, scrierea lor pe o bucata de pergament, de pinza, lemn sau alt material, dindu-le puteri miraculoase. Dintre aceste cuvinte magice amintim: „Sabaoth”, „Adonai”, „Abraham”, „Isaac”, „Iacob” etc. Despre numele celor trei magi Gaspar, Melchior si Balthazar se credea ca alina spasmele epilepticilor, pe cind alte cuvinte aveau puterea de a apara de sabie, de incendii, de friguri, de ciuma etc. Formulele magice de talisman care au circulat in Europa evului mediu pina in epoca moderna erau create dupa modelul vechilor egipteni sau arabi. Astfel, un cuvint magic de origine araba era „Albadaran” scris pe pergament, in rinduri suprapuse, fiecare rind avind cu o litera mai putin, formind un adevarat triunghi: Albadaran-Aldabara-Aldabar-Aldaba-Aldab-Alda-Ald-Al-A, dupa care jocul reincepea invers: A-Al-Ald si asa mai departe, formindu-se doua triunghiuri. Cuvintele astfel formate se pronuntau la urechea bolnavului, pornindu-se de la tonalitatea slaba, soptita, pina se ajungea la tonalitatea tare, aproape strigat. Pergamentul pe care se afla scris cuvintul magic era purtat permanent de bolnav, pentru a putea avea efect. Un alt cuvint magic, imprumutat de la arabi, a fost „Abracadabra” format prin abrevierea cuvintelor ebraice Ab (tata), Ben (fiu) si Ruah a Cadish (Sfintul Duh) de catre magicianul Basilides. Acest cuvint era folosit pentru ameliorarea durerilor de cap si de dinti, fiind repetat zilnic de sapte  sau de noua ori, de o persoana initiata in magie. Termenul „abracadabra” a intrat astazi in uzul scamatorilor, iar din el a derivat cuvintul abracadabrant, cu sensul de „ciudat”, „extraordinar”.
Talismanele in Evul Mediu

In Evul Mediu talismanele s-au raspindit in intreaga Europa, dupa care au trecut oceanul, ajungind pina in America. Tot un fel de talismane erau si „indulgentele” vindute de biserica catolica, prin care, in schimbul unei sume de bani, cel care le cumpara era iertat de pacate, pentru ca se credea ca acestea au o forta magica, care creeaza o relatie speciala intre cel care le poarta si fortele pe care ele le reprezinta. Se credea ca talismanul fixeaza si concentreaza toate fortele, actionind in toate planurile cosmice, asezindu-l pe om in mijlocul acestor forte, facindu-l sa-i creasca vitalitatea, sa fie mai realist si garantindu-i o situatie mai buna dupa moarte. Taranii francezi poarta si astazi, cu credinta, crucea si inelele Sf. Hubert, pe care le considera ca fiind metoda cea mai sigura de a se  feri de ciinii turbati. Spre deosebire de talismane, amuletele se foloseau ca niste mici obiecte cu puteri magice. Ele au cunoscut o mare raspindire in secolele XV-XVII, cind superstitiile cu privire la actiunile malefice ale diavolului au impinzit Europa.
Moda amuletelor a cuprins toate clasele sociale, indiferent daca erau oameni cu carte sau care nu stiau sa citeasca. Amuletele satisfaceau toate dorintele oamenilor: le asigurau fericirea, ii aparau de boli, ii faceau mai virili, le aduceau prosperitate etc. Unele amulete erau aparatoarele unor orase sau ale unor familii nobiliare care isi desenau imaginea respectiva pe blazon. Orasul Constantinopol a avut, pina la cucerirea sa de catre turci, in 1453, ca amuleta aparatoare de insecte si reptile un sarpe de bronz cu ochi de rubin, iar orasul spaniol Toledo avea un clopot care apara populatia de… tintari. Orasul italian Neapole era aparat de boli de catre o musca de aur cu aripi de diamant, iar orasul Paris era aparat de incendii de amulete care reprezentau serpi sau soareci. Amuleta nu era numai un obiect special facut, ci putea sa fie si o gheara sau un cioc de pasare, un organ de pasare sau de animal mic uscat la soare sau la foc, un fragment de os, un corn etc., fiecare avind o anumita semnificatie si jucind un anumit rol in viata purtatorului. Biserica nu a combatut amuletele, ci a cautat sa-si insuseasca ideea pentru a obtine venituri fabuloase din vinzarea de amulete sfintite, aschii din crucea lui Christos, medalioane cu chipuri de sfinti, tot felul de cruciulite carora li se atribuiau puteri miraculoase. Cum in  Evul Mediu se credea ca sunetul clopotului alunga duhurile rele, au fost confectionati „clopotei magici”, care erau purtati ca pandantiv. Cu obiecte sfintite in prealabil, purtate in interiorul vesmintelor, crestinii se aparau de deochi. Musulmanii purtau asupra lor bucati de matase pe care erau scrise versete din Coran, iar tibetanii isi confectionau talismane din resturile vesmintelor lui Dalai-Lama.
Personalitati celebre purtand talismane!
In pofida faptului ca asemenea superstitii reflecta nivelul de dezvoltare a fiecarei civilizatii, chiar si unii dintre savantii celebri au purtat amulete. Astfel, fizicianul si chimistul irlandez Robert Boyle (1627-1691) tinea in permanenta intr-o cutie un praf obtinut din macinarea unui craniu, fiind convins ca acesta il ferea de hemoragii nazale. Matematicianul, fizicianul, filosoful si scriitorul francez Blaise Pascal (1623-1662) isi cususe in haine un pergament acoperit cu semne magice pentru a inlatura starile depresive si indoielile. Superstitia conform careia cel care gaseste o potcoava de cal, daca o pastreaza, va fi fericit toata viata este intilnita in toate tarile si isi are originea tot in practica folosirii talismanului. Regele francez Ludovic al XI-lea (1461-1483) se afisa totdeauna cu iconite cu chipul Maicii Domnului si multe alte amulete, despre care credea ca-l apara de boli si de razboaie.
Pedeapsa cu moartea pentru talismane!
Multe amulete erau realizate din piatra si apoi fermecate, spunindu-se asupra lor cuvinte incantatorii. Daca in timpul evului mediu dezvoltat, biserica si-a insusit obiceiul amuletelor, in evul mediu timpuriu, au fost momente cind a vazut in aceste practici ceva diabolic, conciliile condamnind obiceiul de a purta amulete. La conciliul de la Konstanz (Constanta) din Imperiul Romano-German, s-a interzis chiar, sub pedeapsa cu moartea, folosirea amuletelor si vrajilor in vindecarea bolilor. Aceasta lege adoptata de Papa Amianus Marcellianus (296-304) a fost atit de drastic aplicata de imparatul roman Valentinian (364-375), incit a condamnat la moarte o batrina pentru ca a descintat impotriva febrei, dar si la moarte prin decapitare pe un tinar care a vindecat bolile de stomac prin atingerea cu mina a unei bucati de marmura si rostirea unui cuvint magic format din sapte litere. Dar cum crestinilor le trebuiau metode de aparare impotriva fortelor malefice, s-au gasit mijloace ca legea sa fie incalcata. Astfel, au inceput sa se faca amulete din cirpe si imagini care erau sfintite prin atingerea de relicve sau prin imprimarea pe bucatele de hirtie a versetelor din Sfinta Scriptura. Drept urmare, legea a devenit mai putin rigida impotriva acestei superstitii care se raspindise foarte mult si s-au lasat aplicarea ei si moderarea abuzurilor la bunul plac al preotilor.  In epoca moderna, in caz de boala, grecii scriau numele bolii pe un triunghi de hirtie pe care il lipeau pe usa camerei. Pentru ca ei aveau mare incredere ca aceste amulete le vor alina suferintele, preotii au inceput sa le comercializeze si ei.
Un caz ciudat
Intr-o lucrare medievala se arata ca, in anul 1568, printul Orange a condamnat la moarte un prizonier spaniol. Soldatii l-au legat de un copac si au inceput sa-l ucida cu focuri de archebuza, dar gloantele nu-l atingeau deloc. Dezbracindu-l sa vada daca nu cumva poarta pe dedesubt o armura care sa-l protejeze de gloante, s-a constatat ca avea doar o amuleta cu figura unui miel. Dupa ce aceasta i-a fost luata, primul glont care s-a tras asupra lui i-a fost fatal.
Talismanele in zilele noastre
Folosirea amuletelor a continuat sa persiste de-a lungul timpului, sub diferite forme, pina in zilele noastre. Exista destule persoane credule, care poarta asemenea obiecte, fiind incredintate ca acestea le influenteaza in bine viata, ocrotindu-le de fortele malefice. in prezent, in multe dintre magazinele din tara pot fi vazute mici obiecte aurii, simbolizind broaste, dragoni, serpi, tigri etc., de provenienta chineza, despre care se spune ca au menirea de a aduce prosperitate, armonie in cuplu si bucurie in casa si viata celui care le poarta. incepind cu marile vedete si terminind cu oamenii de rind, multi achizitioneaza aceste obiecte din cultul „Feng Shui”, care se spune ca au mare influenta asupra vietii si destinului. „Clopoteii purificarii” ar energiza incaperea si ar alunga energiile malefice, „Dragonul cu clopotei” ar ajuta la implinirea in afaceri si ar da curaj si putere purtatorului, pe cind „Buda cel vesel” ar aduce noroc si bunastare pentru intreaga familie. Tot in acest spatiu stravechi al superstitiei obiectelor purtatoare de noroc isi au originea mascotele moderne reprezentate prin obiecte sau fiinte considerate ca purtatoare de noroc.