Sf. Augustin s-a nascut in anul 354 in Algeria. Episcop al Hipponei, unul dintre cei patru Parinti ai Bisericii Apusene (alaturi de Sf. Ambrozie, Sf. Ieronim si Sf. Grigorie cel Mare), doctor al Bisericii si probabil cel mai important ganditor crestin dupa Sf. Pavel, Sf. Augustin a adaptat filozofia antichitatii la invatatura crestina, creand un sistem filozofic foarte important si extrem de puternic.
Numeroasele sale lucrari scrise, dintre care cele mai importante sunt Confesiuni (Confessiones, 397 d.Hr.) si Despre Cetatea lui Dumnezeu (De civitate Dei), au initiat metoda exegezei biblice si au contribuit la fundamentarea gandirii crestine medievale si moderne. Augustin este considerat remarcabil prin faptele sale si uimitor prin ceea ce a scris.
Jean Bromton relateaza in cronica sa ca Sfantul Augustin, predicand despre obligatia de a plati dijmele, a strigat in fata poporului, inainte de a incepe slujba: “Niciun excomunicat sa nu participe la sfanta liturghie”. Imediat a fost vazut iesind din biserica un mort ingropat acolo cu 150 de ani in urma.
Dupa slujba, Sfantul Augustin, cu crucea in fata, a mers sa-l intrebe pe mort de ce a iesit din groapa. Defunctul i-a raspuns ca a murit excomunicat. Sfantul l-a intrebat unde e ingropat preotul care l-a excomunicat. S-au dus acolo. Sfantul Augustin a ordonat preotului sa se scoale. Acesta a inviat si a declarat ca l-a excomunicat pe un om din cauza ca nu-si platea darile.
Dupa aceea, la rugamintea Sfantului Augustin, i-a dat iertarea si cei doi morti s-au intors in mormintele lor.