Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Acum peste 40 de ani, o adevărată surpriză științifică a fost produsă prin observarea astronomică a îndepărtării reciproce a celor două părți ale quasarului 3C-279, constatându-se o viteză de deplasare a acestora, de 10 ori mai mare decât viteza luminii! Deci… în Universul „nostru”, se pot produce fenomene superluminice, încâlcându-se astfel teoria relativităţii generale, conform căreia nimic nu poate depăşi viteza luminii!
Dar, dacă Universul temporal-material al nostru, coexistă în acelaşi spaţiu cu Universul atemporal, al tahionilor, în care avem alte legi ale fizicii? Acest nou domeniu – atemporal -, denumit și „Universul tahionilor” (particule care se deplasează cu viteze mai mari decât viteza luminii, a căror teorie relativistă a fost formulată în urmă cu 5 decenii de dr. Gerard Feinberg de la Universitatea Columbia / SUA), ar avea legi fizice mult diferite; în principal, noțiunile noastre de distanță, timp, sau cele de cauză-efect, nu ar mai putea fi valabile. Pentru a înțelege cum funcţionează, iată un exemplu: dacă un observator din Universul nostru asistă la producerea a două evenimente diferite, el are senzația scurgerii unui interval de timp între acestea; în schimb, dacă un observator din Universul tahionic (al vitezelor superluminice) urmărește cele două evenimente, el va avea impresia că acestea se produc simultan, fiind separate doar de o deplasare instantanee în spațiu!
Prin extinderea în domeniul numerelor imaginare a interpretării soluțiilor ecuațiilor teoriei relativității, dr. G. Feinberg a formulat o teorie fizico-matematică unitară a fenomenelor care se produc cu viteze mai mari decât cea a luminii (care pentru Universul nostru este postulată ca limită maximă a oricărui fenomen).
În interpretarea matematică, limitele-barieră ale celor două universuri apar ca niște zone în care toate fenomenele se produc cu viteza luminii; aceste bariere nu ar putea fi depășite de niciun obiect sau radiație electromagnetică provenind din Universul temporal, dar nici de vreun element al Universului tahionic. Totuşi, e posibil să se traverseze „teribila barieră” printr-o folosire corespunzătoare a energiei – ca factor de unificare a tuturor manifestărilor diferitelor forme ale materiei existente în marele Spațiu universal?