Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Peter Novak este un specialist in domeniul teologiei si spiritualitatii. Intr-un punct de vedere extrem de interesant, el incearca sa armonizeze doctrina reinvierii din crestinism cu doctrina reincarnarii din religiile orientale (budism, hinduism etc.). Sa vedem care este teoria sa…
Biserica crestina este ferm convinsa ca, daca reincarnarea e reala, inseamna ca tot ceea ce propovaduieste crestinismul trebuie sa fie complet eronat. Daca oamenii se intorc din moarte de la sine prin reincarnare, atunci ce nevoie mai au de ideea invierii universale sau chiar de un Mantuitor care le garanteaza aceasta inviere? Daca revenim iar si iar la viata, ce mai ramane din promisiunea vietii vesnice a crestinismului? Si daca avem deja viata eterna, nu putem sa nu ne intrebam „De ce anume ne-a salvat Isus?” Fiindca invierea Lui constituie insasi baza si fagaduiala Bisericii crestine, iar daca reincarnarea este reala, inseamna ca oricum supravietuim mortii, astfel ca nu mai pare a fi nevoie de nobilul sacrificiu al lui Iisus.
Multi considera ca acceptarea publica a ideii reincarnarii va ucide crestinismul asa cum se prezinta el astazi. Biserica crede ca, daca reincarnarea exista cu adevarat, viata lui Iisus devine o trista gluma, El salvandu-i pe cei care nu aveau nevoie sa fie salvati. Din pacate, pe masura ce dovezile stiintifice in sprijinul reincarnarii se acumuleaza, pozitia Bisericii devine tot mai dificila. Multi clerici de rang inalt se indoiesc deja de unele dintre preceptele fundamentale ale crestinismului, dar, fiind loiali credintei lor, prefera sa se scufunde odata cu corabia.
Crestinismul se afla intr-o situatie sumbra si isi pierde avantul. Cercetari in domeniul reincarnarii se desfasoara in universitati din lumea intreaga si mii de oameni trec prin regresii in vietile anterioare. In ultimii ani, numerosi specialisti au publicat rapoarte detaliate despre copii care sustin ca-si amintesc date din vietile anterioare si, in cateva cazuri, spusele lor au fost verificate. Biserica s-a retras intr-un colt al ringului, iar in decurs de o generatie, lupta dintre ea si reincarnare va fi deja decisa, toata lumea asteptandu-se ca religia crestina sa fie infranta. Dar nu trebuie sa fie asa.
Ne aflam astazi la o rascruce importanta, la care destinul Bisericii va fi hotarat pentru totdeauna: crestinismul ori va gasi o modalitate de a integra aceste noi descoperiri privind reincarnarea, ori va pieri. Din fericire, exista o doctrina (doctrina sufletului scindat – ce presupune existenta atat a spiritului, cat si a ufletului) care arata ca atat invierea, cat si reincarnarea pot fi adevarate: o jumatate din fiinta noastra, spiritul constient, se reincarneaza mereu, iar cealalta, sufletul inconstient, nu va mai reveni decat dupa inviere. Astfel, dilema crestinismului are la baza o unica si reparabila greseala: supozitia ca sufletul si spiritul sunt unul si acelasi lucru.
Desigur, nu putem sa nu ne intrebam mai departe „De ce anume ne-a salvat Iisus?” In mod uimitor, raspunsul pare a fi acelasi dintotdeauna: ne-a salvat sufletul de la moarte. Sufletul, nu spiritul. Acesta din urma nu moare niciodata, dar se pare ca Isus a gasit o modalitate de a ne salva de la moarte sufletul – sufletul care traieste o singura viata, ajungand apoi in rai sau in iad. Neputand sa impiedice a doua moarte, pentru majoritatea oamenilor, Iisus pare a-si fi indreptat eforturile in primul rand catre identificarea unei cai de a o anihila, facand ca toate acele suflete parasite sa revina la viata intr-o zi.

Armonizarea reincarnarii cu invierea ar schimba perspectiva in ambele tabere. In cadrul religiilor orientale, care accepta reincarnarea, atmosfera spirituala nu este tensionata. Spre deosebire de anxietatea care marcheaza religiile occidentale, oamenii din Orient se consoleaza cu ideea ca, daca nu abordeaza problemele spirituale in aceasta viata, vor avea suficient timp in urmatoarele. Care e graba, daca ne asteapta numeroase alte existente? Dar, in vreme ce orientalii credeau in reincarnare, vesticii stiau ca va veni Ziua Judecatii si ca timpul era deci limitat, ca la un moment dat ar putea fi prea tarziu. Ecouri ale reincarnarii sunt intalnite in cele mai vechi invataturi ale crestinismului, dar aceasta doctrina nu a fost deloc reliefata, iar in cele din urma a fost eliminata din traditia crestina. De ce? Poate fiindca Occidentul si-a dat seama ca numarul incarnarilor viitoare nu este nelimitat. In conformitate cu preceptele iudeo-crestine, va exista un sfarsit al perioadei in care toti mortii vor reveni la viata. Spre deosebire de religiile orientale, care sustin ca prilejurile in acest sens sunt infinite, Vestul era convins ca avem un numar limitat de sanse. Daca tot amanam si munca noastra spirituala va fi inca nefinalizata in Ziua Judecatii, atunci va fi prea tarziu.
Toti am murit, ne-am scindat si ne-am reincarnat deja de multe ori. Viata dupa viata, individul isi leapada sufletele in intunericul inconstientului inainte de a se reincarna. Daca asa stau lucrurile, atunci numarul sufletelor prinse in inconstient a crescut continuu in decursul istoriei, fara a se putea face nimic in acest sens. Iar aici, ar interveni misiunea lui Iisus: de a elibera sufletele captive in haul inconstientului, de a-i salva pe cei morti.
Desigur, daca fiecare dintre noi are mai multe euri din vietile anterioare, semnificatia invierii universale este alta. Daca reincarnarea este reala, inseamna ca unica modalitate prin care raposatii pot reveni la viata este retrezirea in mintea noastra a amintirilor despre eurile trecute. Recunoastem, este o idee stranie, dar si mai straniu este faptul ca pare a fi reflectata si in scripturi, care descriu o mare invazie ce se va produce in Ziua Judecatii, una din cauza careia o mai mare parte a lumii isi va pierde mintile. „Un popor puternic, un popor vechi” (Ieremia, 5:15), „strainii cei mai rai din toate popoarele” (Iezechiel, 28:7), va invada lumea, sustine Biblia. Ce popor ar putea fi mai vechi, mai puternic sau mai rau decat cel al mortilor retreziti la viata invadand mintea celor vii?
Ideea ca tot materialul psihologic strans de omenire de la inceputurile lumii s-ar putea revarsa intr-o zi deodata in mentalul nostru constient este inimaginabil de cumplita si explica motivul pentru care Ziua Judecatii este zugravita in Biblie atat de sumbru. Prins in mijlocul unui asemenea tumult interior haotic de imagini, amintiri si euri trecute, sinele uman obisnuit n-ar avea nicio sansa, dezintegrandu-se in fata torentului. Toti cei al caror sentiment de sine depinde de propriile minciuni interioare ar pieri odata cu prabusirea zidului despartitor din fiinta lor.