Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Ce anume supravietuieste dupa moartea corpului uman? Oare ceea ce supravietuieste se reincarneaza intr-un fel pe care l-am putea numi un adevarat continuum – nastere-moarte-renastere si asa mai departe? Exista un „suflet” care supravietuieste mortii corpului fizic si care se reincarneaza intr-un alt corp pentru a crea un continuum.
Insa, pentru a intelege mai bine totul, trebuie sa ne gandim la termenul de „fizica cuantica”. La un moment dat, fizicienii au descoperit ca a gandi materia si lumina in vechiul mod newtonian – si anume ca materia este mereu localizata, urmand traiectorii de deplasare foarte bine definite, iar lumina are mereu forma de unda, dispersata, capabila sa fie in mai multe locuri deodata – ducea numai la anomalii si paradoxuri. Atunci au descoperit un nou mod de gandire – cel cuantic.
Cuvantul „cuantic” inseamna „o cantitate discreta”. De exemplu, o cuanta de lumina, numita foton, este o cantitate discreta si indivizibila de energie, o aglomerare energetica localizata. A recunoaste ca lumina are o natura de particula localizata pe langa natura sa mai familiara de unda si ca materia are o natura de unda pe langa natura sa mai familiara de particula localizata a eliminat anomaliile si paradoxurile. Astfel, semnificatia cuvantului „cuantic” trece cu mult dincolo de discretie. Dinamica cuantica le confera obiectelor submicroscopice o forta neasteptata, aproape magica.
Ce inseamna afirmatia ca materia este ca o unda si ca poate fi in mai multe locuri in acelasi timp? Undele de materie sunt unde de posibilitate (reprezentate tehnic prin functii matematice numite functii de unda); ele se gasesc in doua (sau mai multe) locuri deodata numai in posibilitate, doar ca suprapunere a doua (sau mai multe) posibilitati.
Obiectele cuantice exista ca suprapunere de posibilitati pana cand observatia noastra le actualizeaza din potentialitatea lor, printr-un eveniment propriu-zis si localizat din multele potentiale evenimente. Daca o posibilitate anume are o mare probabilitate de a se realiza, prin observatie, atunci unda de posibilitate este proportional de puternica; cand unda este slaba, si probabilitatea posibilitatii respective de a se realiza este proportional de mica.
Sa presupunem ca eliberam un electron intr-o incapere. In doar cateva clipe, undele electronului se vor raspandi peste tot prin acea camera. Acum sa presupunem ca instalam in incapere o serie de aparate de detectare a electronilor, numite aparate de masura Geiger. Incep toate aceste aparate sa emita semnale de detectie? Nu. Numai unul dintre ele o face. Concluzia? Inainte de observatie, electronul se raspandeste prin intregul spatiu, dar numai ca unda de posibilitate. Iar observatia duce la reductia undei de posibilitate, rezultand un eveniment propriu-zis.

Inainte ca fizica cuantica sa fie adecvat inteleasa, in stiinta predomina o metafizica materialista – particulele elementare formeaza atomi, atomii formeaza molecule, moleculele formeaza celule, inclusiv neuroni, neuronii formeaza creierul, iar creierul da nastere constiintei. Aceasta teorie a cauzalitatii se numeste teoria cauzalitatii ascendente: cauza se deplaseaza ascendent de la microparticulele elementare pana la nivelul macro al creierului si al constiintei. In nicio entitate din lume nu exista forta cauzala, ci doar in interactiunile dintre particulele elementare.
Dar daca noi insine nu suntem altceva decat niste posibilitati materiale, cum se poate ca observatia noastra sa duca la reductia undelor de posibilitate? Interactiunea dintre posibilitate si posibilitate genereaza doar posibilitate mai complexa, niciodata ceva propriu-zis. Asa ca, daca in lume ar exista doar cauzalitate ascendenta, reductia cuantica ar fi un paradox. In interpretarea corecta si fara paradox a fizicii cuantice, cauzalitatea ascendenta este capabila sa genereze doar unde materiale de posibilitate din care constiinta (non-materiala) sa aleaga, iar constiinta are forta suprema, numita cauzalitate descendenta, de a crea realitati manifeste prin alegerea libera dintre posibilitatile oferite. Constiinta nu mai este inteleasa ca un epifenomen cerebral, ci ca fundament al fiintei, in care sunt cuprinse toate posibilitatile materiale, inclusiv creierul.
S-a descoperit experimental ca obiectele cuantice, adecvat corelate, se influenteaza nonlocalizat unul pe celalalt, adica fara semnale prin spatiu si in afara unui interval finit de timp. Astfel, obiectele cuantice corelate trebuie ca se interconecteaza intr-un domeniu ce transcende spatiul si timpul. Nonlocalizarea presupune transcendenta. Ca urmare, toate undele cuantice ale posibilitatii rezida intr-un domeniu care transcende spatiul si timpul.
Asadar, in timp ce corpul fizic, viu, reprezinta posibilitati ce trebuie sa se manifeste mereu ca structuri localizate cu un inceput si un sfarsit finit, sufletul reprezinta posibilitati, potentialitate fara o structura localizata in manifestare. Ca potentialitate transcendenta fara fixare a manifestarii in timp si spatiu, acesta intra in transmigratie (adica este trait non-localizat), trecand dintr-o incarnare, intr-un spatiu si timp, in alta, dintr-un alt punct in spatiu si timp.