Revelatiile misticilor, sustinute de fizica cuantica

Fizicienii sustin ca in esenta totul e lumina, dar mai mult sau mai putin incatusata de energie gravitationala, si incetinita astfel pana la frecvente foarte mici – de la lumina pura, pana la materie densa, la roci palpabile fizic. Misticii sustin ca totul este doar Lumina dumnezeiasca, dar mai mult sau mai putin acoperita, incatusata de materie. Fizicienii demonstreaza ca exista posibilitatea calatoriei in timp, a unificarii trecutului-prezentului-viitorului, misticii traiesc profund aceasta realitate.
Misticii descriu alte lumi, ingeresti sau astrale, unde si gandul se misca prea incet. Fizicienii explica posibilitatea existentei in simultaneitate a mai multor planuri de existenta, in acelasi spatiu, dar cu frecvente diferite. Credem ca identitatea dintre lumea descrisa de savanti si cea a misticilor incepe sa se faca simtita. Iar dincolo de multimea teoriilor si de inefabilitatea experientelor, Universul este simplu, atat pentru fizicieni cat si pentru mistici. Ca principiu fundamental al Universului, constiinta respecta in totalitate legile lui: multidimensionalitatea Universului inseamna multidimensionalitatea constiintei. Constiinta este una singura, dar o regasim in oameni atat sub forma de constiinta de sine, cu licariri de luciditate din prezent, cat si in forma Constiintei Cosmice, cu acces permanent la trecut-prezent si la un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Privind dintr-o perspectiva integrala, lumea misticilor si lumea savantilor cuantici este aceeasi, unica si totusi dinamica. Desi nu au avut aceasta intentie, fizicienii cuantici au demonstrat Trinitatea crestina, existenta in simultaneitate a lui Dumnezeu ca Intreita Fiinta: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Dar au demonstrat si explicat stiintific de asemenea si experientele calugarilor tibetani sau ale yoghinilor, care sustin de atatea zeci de veacuri ca universul este constiinta si energie, Constiinta Cosmica si Lumina, yin si yang.
Un exemplu graitor al paralelismelor dintre teoriile noii fizici si cele alte traditiilor spirituale ne este oferit de catre Fritjof Capra in lucrarea „Taofizica” (prima editie aparuta in 1975). In opinia savantului, paralelismul dintre experimentul stiintific si experienta mistica ar putea sa para surprinzatoare din perspectiva naturii diferite a acestor doua acte de observatie. Fizicienii isi realizeaza experimentele in echipa, in timp ce misticii realizeaza actul de cunoastere numai prin introspectie, fara ajutorul vreunui aparat si in totala singuratate. Oricine ar dori sa repete experimentele stiintifice din fizica cuantica, efectuate initial de oameni de stiinta ar avea nevoie de ani de studiu. Numai dupa aceea persoana in cauza va fi capabila sa puna Naturii intrebari despre un anumit fenomen si sa inteleaga raspunsul pe care il va primi. In mod similar, experienta mistica necesita multi ani de practica sub indrumarea unui maestru, iar daca discipolul reuseste sa parcurga toate etapele, el va fi capabil sa retraiasca experienta mistica. Multitudinea paralelismelor intre teoriile fizicii cuantice si filosofiile orientale l-au condus pe Fritjof Capra la concluzia ca principalele modele si teorii ale fizicii moderne contureaza o conceptie despre lume aflata in perfect acord cu viziunea mistica orientala.
Mai mult, in 1983, la 7 ani dupa aparitia primei editii a lucrarii, analizand evolutiile din fizica cuantica, Capra va remarca: „noile rezultate nu infirma existenta asemanarilor dintre fizica si filosofiile orientale, ci, dimpotriva, le pun si mai bine in evidenta”. Recomandam cu caldura tuturor acelora pasionati de noua fizica sa consulte aceasta lucrare extraordinara a lui Fritjof Capra, putand sa gaseasca in paginile ei nu numai descrieri detaliate ale teoriilor din fizica cuantica si ale filosofiilor din Orient, dar si modele de gandire constructive, libere de orice limitari.
Ca psihologi, ne dorim sa traim momentul in care religia isi va da mana cu stiinta si fiecare sa renunte la unele dogme in favoarea Realitatii, a Simplitatii. Fara a fi idealisti consideram ca va veni clipa in care explicatiile stiintifice si misterele Universului vor fi accesibile tuturor oamenilor, iar mistica va deveni o stiinta a re-intalnirii fiintei umane cu Armonia universala. Pasul esential in dezvoltarea omenirii nu va fi extinderea vietii pe alte planete, ci intelegerea deplina a celei de pe Pamant, va fi pasul de al alienare la unificare, la reintregire, de la legea karmei (care sintetic poate fi redata ca „dupa fapta si rasplata”) la legea iubirii („daca cineva te-a lovit pe un obraz, intoarce-i si celalalt obraz”), atat de bine explicata de Iisus Christos.
Din fericire nu ne lipsesc vizionarii, atat in stiinta cat si in diferitele religii, iar drumul de urmat ne este aratat in permanenta. Incepand cu secolul XXI, credem ca totul este o chestiune de timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate