In ultimii 15 ani, doctorul in medicina Lucian Bernardi de la Universitatea din Pavia, Italia, a fost interesat de ritmurile autonome ale corpului, care constituie fundatia fiziologiei: variatii in pulsul inimii, presiunea arteriala, respiratia, etc. A analizat modul in care aceste variatii fluctueaza de la o clipa la alta, in diferite momente ale zilei. Stia ca un echilibru perfect intre aceste bioritmuri diferite reprezinta poate cel mai corect indicator al unei sanatati solide; in unele studii, masuratorile acestui echilibru poate prezice cu acuratete o supravietuire de inca 40 de ani.
Dr. Bernardi a urmarit conditiile care ar putea duce la un dezechilibru al acestor ritmuri, si a examinat modul in care corpul isi putea apoi redobandi echilibrul. In acest sens, si-a supus pacientii unor exercitii, cum ar fi: aritmetica in minte sau citit cu voce tare, iar in tot acest timp masura micro-variatii in bataile inimii, presiunea arteriala, fluxul sangvin la creier, si modurile de respiratie. Astfel, el a putut observa cum chiar si cel mai putin obositor exercitiu mental are un efect imediat asupra acestor ritmuri. Pacientii reactionau prin adaptarea la efort, oricat de mic ar fi fost. Dar marea surpriza a reprezentat-o ceea ce se numeste conditia pentru „control”.
Pentru a analiza schimbarile fiziologice provocate de exercitiile mentale, acestea trebuiau comparate cu asa-zisa conditie neutra – o conditie in care subiectii vorbeau cu voce tare, dar fara efort mental sau stres. In experimentul dr. Bernardi, conditia neutra cerea ca pacientii sa recite un text pe care il cunosteau pe de rost, ceea ce nu implica niciun efort deosebit. Cum acesti pacienti locuiau in Lombardia, o regiune profund catolica a Italiei, dr. Bernardi s-a gandit, in mod firesc, ca puteau recita rugaciuni.
Cand pacientii dr. Bernardi au inceput recitarea unor versuri din „Ave Maria” in latina, instrumentele de laborator au inregistrat un fenomen extrem de neasteptat. Toate ritmurile biologice diferite masurate au inceput sa rasune. S-au aliniat, unul dupa altul, amplificandu-se reciproc pentru a crea un model neted si armonios. Un miracol? Nu neaparat. Dr Bernardi repede si-a dat seama ca explicatia era mult mai simpla. In Italia, rugaciunile sunt recitate pe rand de congregatie si apoi de preot. Fiecare recitare are loc intr-o singura rasuflare. Inspiratia care urmeaza are loc in timpul recitarii preotului (‘Ave Maria’ in latina se recita astfel: preotul spune Ave Maria, gratiaplena, Dominus tecum. Benedicta tu en mulieribus, et benedictus fructus ventris tui, Jesus; apoi enoriasii raspund: Sancta Maria, Mater Dei, ora pro nobis peccatoribus, nune et in hora mortis nostrae. Amen). Subiectii au adoptat in mod natural acest ritm, in timp ce recitau rugaciunea pe parcursul experimentului. In acest mod, ei s-au adaptat mecanic – si inconstient – la o frecventa de 6 expiratii pe minut, ceea ce reprezinta ritmul natural de fluctuatii in cadrul altor functii biologice, pe care le monitoriza dr. Bernardi (pulsul inimii, presiunea arteriala, fluxul sangvin la creier). Rezultatul acestei sincronizari a aratat ca ritmurile fiecarei functii rezona cu celelalte, completandu-se reciproc, precum balansarea in leagan, cand avantul inainte al picioarelor sincronizat perfect cu leganarea in sus amplifica miscarea.
Din ce in ce mai curios, Luciano Bernardi a concluzionat ca daca ritmurile din „Ave Maria”” au capacitatea de a modula ritmurile fiziologiei, alte practici religioase pot avea un efect comparabil. El a pretins ca efectul ar fi si mai intens in acele religii pentru care trupul este in centrul practicilor spirituale, cum ar fi Hinduismul sau Budismul. Pentru a investiga aceasta ipoteza, a dat pacientilor, care nu mai practicasera niciodata vreo disciplina orientala, sa recite din binecunoscuta mantra din Buddhism: „Om-Mani-Padme-Hum”. Ca in yoga, subiectii au invatat cum sa isi lase vocile sa poarte fiecare silaba a mantrei, astfel incat putea simti sunetele vibrandu-le in laringe. Apoi continuau sa isi monitorizeze expiratia pana cand simteau ca respira din nou, pentru urmatoarea repetitie. Bernardi a observat aceleasi rezultate ca cele din recitarea „Ave Maria”. Respiratia automata a subiectilor adopta un ritm de 6 expiratii pe minut, si un echilibru, sau coerenta, cu ritmurile altor functii fiziologice autonome.
Intrigat, Bernardi s-a intrebat daca aceasta asemanare surprinzatoare dintre cele doua practici religioase diferite nu ar fi rezultatul unor radacini comune. In fapt, el a gasit o sursa istorica, conform careia rugaciunea a fost introdusa in Europa de cruciati, care au preluat-o de la arabi, si care, la randul lor, au adoptat practicile calugarilor tibetani si ale maestrilor yoga din India. In mod evident, practicile care readuc echilibrul ritmurilor biologice pentru bunastare si sanatate merg inapoi in timp.