La 6 zile dupa ce a spus ucenicilor Sai – „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere” (Matei 16, 28) – Iisus ii lua pe apostolii Sai preferati – Petru, Iacov si Ioan – ducandu-i deoparte, urca pe un munte inalt, muntele Taborului din Galileea, ca sa se roage.
„Si, pe cand se ruga, deodata, fata Sa deveni o alta, Se schimba si sclipi ca soarele, in timp ce hainele sale devenira stralucitoare, de un alb scanteietor, cum nu poate inalbi pe pamant inalbitorul” (Marcu 9, 3).
Ceea ce Hristos le arata Apostolilor Sai in varful muntelui nu era o priveliste noua, ci manifestarea stralucita in El a indumnezeirii naturii omenesti- inclusiv trupul – si a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiasca. Spre deosebire de fata lui Moise care stralucise de o slava venita din afara dupa revelatia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), fata lui Hristos aparu pe muntele Taborului ca un izvor de lumina, izvor al vietii dumnezeiesti facuta accesibila omului si care se raspandea si pe „vesmintele” Sale, adica asupra lumii din afara dar si pe lucrurile facute de activitatea si civilizatia omeneasca.
El s-a schimbat la Fata, nu asumand ceea ce El nu era, ci aratandu-le Apostolilor Sai ceea ce El era, deschizandu-le ochii si, din orbi cum erau, facandu-i vazatori. Hristos deschise ochii Apostolilor Sai, iar acestia, cu o privire transfigurata de puterea Duhului Sfant, vazura lumina dumnezeiasca indisociabil unita cu trupul Sau. Fura deci ei insisi schimbati la fata si primira prin rugaciune puterea de a vedea si cunoaste schimbarea survenita.
De aceea autorii Evangheliilor spun ca fata Dumnezeului-Om, care este „lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume” (Ioan 1, 9), sclipea ca Soarele. Dar aceasta lumina era in fapt incomparabil superioara oricarei lumini a simturilor si, incapabili sa ii mai suporte stralucirea inaccesibila, Apostolii cazura la pamant. Lumina nemateriala, necreata si situata in afara timpului, aceasta era Imparatia lui Dumnezeu venit intru puterea Duhului Sfant, dupa cum Domnul promisese Apostolilor Sai. Intrevazuta atunci pentru o clipa, aceasta lumina va deveni mostenirea vesnica a alesilor in Imparatie, cand Hristos va veni din nou, stralucind in toata scanteierea slavei Sale. Va reveni invaluit in lumina, in aceasta lumina care a stralucit in Tabor si care a tasnit din mormant in ziua Invierii Sale, si care, raspandindu-se asupra sufletului si trupului celor alesi, ii va face sa straluceasca si pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13:43).