Multora dintre noi ne place foarte mult genul SF (science-fiction), fie ca e vorba de literatura sau filme. Povestirea SF tipica avea sa apara insa la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, odata cu Jules Verne si cu H. G. Wells. De la o forma de literatura in mare parte de mana a doua, publicata in periodicele ieftine din America anilor ’30 si ’40, genul SF a evoluat si, de cateva decenii, a capatat in intreaga lume statutul unui gen literar recunoscut. Mai mult, un numar de filme care s-au bucurat de extrema popularitate demonstreaza cat de mult captiveaza spiritul SF imaginatia maselor. Doar sa amintim aici filme-capodopere SF ca „Odiseea spatiala 2001″, „Razboiul stelelor”, „ET – Extraterestrul” sau seriale SF ca „Star Trek”.
Spiritul genului se bazeaza pe o anumita filosofie, sau ideologie, cel mai adesea subinteleasa si nu explicit exprimata, care este impartasita practic de toti creatorii de literatura sau de filme SF. Aceasta filosofie s-ar putea rezuma la urmatoarele idei:
1) Religia, inteleasa in sens traditional, este fie absenta, fie prezenta cu totul intamplator si artificial. Universul SF este complet secularizat, desi in el apar adeseori ecouri ale unui „misticism” de factura oculta sau orientala. Cand se intampla sa fie mentionat, „Dumnezeu” reprezinta o putere impersonala si vaga, si nu o persoana (de exemplu, „Forta” din „Razboiul stelelor” este o energie cosmica cu aspecte pozitive si negative deopotriva). Fascinatia crescanda a omului contemporan fata de temele SF este o consecinta directa a pierderii valorilor religioase traditionale.
2) In centrul universului SF (in locul lui Dumnezeu, aici absent) sta omul. Omul nu este asa cum il vedem azi, ci asa cum va „deveni” in viitor, conform mitului modem al evolutiei. Desi eroii povestirilor SF sunt in general oameni obisnuiti, subiectul povestirii il constituie intalnirile lor cu diferite tipuri de „supraoameni”, apartinand unor rase „supraevoluate” ale viitorului (sau alteori, ale trecutului) sau veniti din galaxii indepartate. Ideea existentei unor forme de viata inteligenta „foarte evoluate” pe alte planete a patruns atat de adanc in mentalitatea contemporana, incat chiar si cele mai serioase speculatii stiintifice (sau semi-stiintifice) o accepta ca pe ceva dc la sine inteles.
Literatura SF infatiseaza invariabil „fiintele evoluate” ale viitorului ca pe unele care au „depasit” limitele umanitatii de astazi, si mai ales limitele „personalitatii”. Asemenea lui „Dumnezeu” din povestirile SF, „omul” a devenit si el ciudat de impersonal. In cartea lui Arthur C. Clarke, Childhood’s End (Sfarsitul copilariei), oamenii noii rase au infatisarea unor copii, insa chipurile le sunt lipsite de personalitate; ei urmeaza sa mai sufere inca alte transformari „evolutive”, pentru a fi absorbiti in final intr-un „Supraintelect” impersonal.
3) Lumea si omul viitorului sunt prezentate, in aparenta, ca simple „proiectii” ale descoperirilor stiintifice de astazi; in realitate insa, aceste „proiectii” corespund intr-o masura remarcabila realitatii experientelor oculte sau fatis demonice, asa cum s-au manifestat ele dintotdeauna. Intre insusirile persoanelor „evoluate” ale viitorului se numara comunicarea prin telepatie, capacitatea de a zbura, de a aparea si disparea, de a transforma infatisarea lucrurilor sau de a crea imagini si fapturi iluzorii numai prin „puterea gandului”, de a se deplasa cu viteze ce depasesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne, sau puterea de a pune stapanire pe trupurile oamenilor de rand. De asemenea, propovaduirea unei filosofii „spirituale” care se pretinde „dincolo de orice religie” si care tagaduieste sosirea unui timp in care „inteligentele avansate” nu vor mai depinde de materie. Toate acestea sunt insa practicile si ideile tipice ale vrajitorilor si satanistilor.

Scenariile unor filme ca „Star Trek” si multe alte povestiri SF, cu subiectele lor „stiintilic-futuriste”, amintesc pe alocuri de unele fragmente din Vietile Sfintilor Parinti, in care sunt descrise activitatile vrajitoresti dintr-o vreme in care acestea erau inca un aspect obisnuit al vietii popoarelor pagane. Literatura SF in general nu are prea mult de-a face cu stiinta, si nici cu „viitorologia”; mai degraba, ca este o intoarcere la originile „mistice” ale stiintei moderne – la acea stiinta dinaintea „iluminismului” secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea, care era foarte apropiata de ocultism. Genul SF, ca si stiinta insasi, isi are originile in magie si in mitologie. Cercetarile si experimentele de astazi in domeniul „parapsihologici” sugereaza si ele o viitoare legatura intre „stiinta” si ocultism – evolutie cu care literatura SF este in perfecta concordanta.
4) Prin insasi specializarea sa in „viitorologie”, literatura SF tinde sa aiba un caracter utopic. Cateva romane sau povestiri descriu societatea perfecta a viitorului, insa majoritatea infatiseaza „evolutia” societatii actuale pana la o forma superioara, sau intalnirea cu o civilizatie avansata de pe alta planeta, in speranta (sau chiar cu capacitatea) de a depasi problemele lumii de astazi si limitarile conditiei umane in general. In scrierile lui Efremov si ale altor autori sovietici de literatura SF, comunismul devine „cosmic” si „dobandeste trasaturi prin care se indeparteaza de ideologia materialista”, iar „civilizatia erei post-industriale va fi de tip hinduist”. „Fiintele superioare” din spatiul cosmic sunt adeseori inzestrate cu insusiri prin care se prezinta ca niste „mantuitori”, iar aterizarile navelor spatiale anunta de multe ori evenimente „apocaliptice” – de regula sosirea unor fiinte binevoitoare, venite sa conduca oamenii pe ecalea „progresului evolutiv”.
Intr-un cuvant, literatura SF este in sine un semn fara echivoc al pierderii valorilor si viziunii spirituale asupra lumii. Ea a devenit un puternic vehicul de diseminare a unei conceptii necrestine despre viata si istorie, aliata in mare masura sub influente oculte sau orientale, mai mult sau mai putin bine mascate. Intr-o perioada cruciala de criza si de tranzitie a civilizatiei umane, ea a constituit o forta importanta in crearea sperantei – si chiar a convingerii – ca „vizitatorii extraterestri” vor veni sa rezolve problemele omenirii si sa ii conduca pe oameni catre o noua era „cosmica” a istoriei sale. Sub aparenta caracterului stiintific si a lipsei de continut religios, literatura SF este in realitate un mijloc de propaganda de prim ordin (sub forma secularizata) pentru „noua constiinta religioasa” care invadeaza omenirea, pe masura ce influenta crestinismului slabeste.