Gheorghe Ştefan a fost un cunoscut domnitor moldovean, care s-a aflat la conducerea ţării Moldovei între 1653 şi 1658. A fost destituit de Poarta Otomană la începutul lui 1658, în locul lui venind Gheorghe Ghica. Gheorghe Ştefan încearcă să-și reia tronul, ajutat de aliații săi Constantin Șerban Basarab al Munteniei și prinţul Rakoczy, dar e învins la Strunga. După aceea, pribegește prin Polonia și Austria (1662), Brandenburg, Moscova și Suedia (1665), dar fără rezultat. Toți îl părăsesc, și lipsa de mijloace îi aduce mizeria materială.
În 1666, ajunge în Anglia, unde găseşte înţelegere la regele englez Charles al II-lea. Acesta îi trimite o scrisoare de susţinere sultanului Mahomed, din care putem citi următoarele:
„Carol al doilea, graţie lui Dumnezeu Regele Angliei, Secţiei, Franciei şi Styberniei, apărătorul credinţei, trimite salutări Supremului şi Preaputemicului Împărat, Sultanului Mahomed, Domnul Suprem şi Domnitorul Regatului Musulmanic, Unicul şi Supremul Monarh al Imperiului Oriental Supreme şi Preaputernice Împărate,
Gheorghe Ştefan nu demult Principele Moldovei, bunul nostru prieten, a avut grijă să ne informeze despre nenorocirea sa, căreia i s-a intâmplat acum câţiva ani, din mila voastră şi drept rezultat a fost alungat de la domnia Principatului Său şi prin urmare, a fost adus intr-o stare foarte mizeră, pe care o suportă până în prezent, căutând intermedierea noastră, în legătură cu îndurarea faţă de el.
Desigur, ţinând cont de suferinţa pe care o suportă în situaţia nefericită în care se află şi ţinând cont de faptul că este foarte important pentru principe a-i păzi de batjocură (…) noi n-am putut să nu intervenim la rugămintea Lui şi de aceea am încredinţat Trimisului nostru Extraordinar în Palatul Vostru, rudei noastre extrem de credincioase şi iubite, Comitelui de Minichelssey, ca să implore din numele nostru iertarea pentro domnul Principe care îşi vede fericirea în îndurarea voastră şi doar cu ajutorul acesteia doreşte să-şi restabilească situaţia sa şi demnitatea şi promite s-o întrebuinţeze ca să merite îndurarea pe care noi o rugăm pentru el.
(…) Prietenul vostru cel mai binevoitor Carol Regele, 8 iunie 1666″.
Dar, în ciudat acestei rugăminţi, Gheorghe Ştefan este în continuare ignorat. Bolnav, părăsit și aflat în suferință, moare la Stettin în 1668, de unde soția sa îl aduce în țară, presupunându-se că e înmormântat la Mănăstirea Cașin.