Imagine: generata de Microsoft Designer
Un interviu cu scriitorul şi politicianul Ionel Pop (1889-1985) din anul 1975, cunoscător foarte profund al animalelor sălbatice din ţara noastră, scoate la lumină adevăruri puţin cunoscute şi demolează mai multe mituri şi „legende urbane”. Iată câteva extrase din acest interviu, în care scot în evidenţă câteva lucruri esenţiale:
* Foarte puţini oameni au văzut cerbul carpatin. Cerbii din grădini zoologice şi din rezervaţii sunt nişte caricaturi. Adevăraţii cerbi eu i-am văzut prin 1921-1922 în munţii Sovatei. Când vezi în munte primul cerb rămâi impresionat. Eu mergeam la vânătoare, dar în cerbul pe care l-am văzut întâia oară n-am putut să trag. Am rămas pe loc de încântare. Niciun animal nu are eleganţa lui. Să vezi cerb în alergare, e o minune. Închipuiţi-vă un taur de cerb de 300 de kilograme săltând ca o minge uşoară. La noi cerbii au rămas în forma lor naturală. În Apus, unde sunt supraocrotiţi, au devenit semidomestici. Nu mai au vigoarea cerbilor noştri carpatini.
* Râsul e cea mai mare felină europeană şi e animalul cu viaţa cea mai ascunsă dintre jivinele mari ale Carpaţilor noştri. În Evul Mediu era vânatul ales al ospeţelor de gală. Carpaţii noştri sunt partea cea mai vestică în care râsul îşi apără dreptul la viaţă. E declarat monument al naturii, iar vânătoarea lui e permisă doar excepţional.
* Lupul nu atacă omul atâta timp cât omul e viu. Şi asta nu o afirm pur şi simplu. Eu am condus revista „Carpaţii” şi timp de 15 ani această revistă a cercetat cazurile „auzite” despre atacurile lupilor. Toate erau minciuni, născociri. E adevărat că lupii urmăresc o sanie o sută-două de metri… Ei cred că s-ar putea să le cadă hrană…
* Ţara noastră a avut bourul, care a dispărut în secolul al XVI-lea. Am avut și zimbrul care a trăit până prin 1840. La mijlocul secolului al XIX-lea s-a împuşcat în Căliman ultimul zimbru.