Într-o lucrare din anul 2006, intitulată „Pe urmele lui Zamolxe” de Alexandru Ştefan, autorul ne vorbeşte despre viaţa la vechii daci. El nu ne oferă sursele de unde şi-a luat aceste informaţii, aşa că tot ce putem citi acolo trebuie luat cu multă precauţie. Iată, ce putem afla despre femeile dace, conform acestei lucrări:
* Când o fată era gata de măritat, se scoteau covoarele pe garduri, iar flăcăii îi studiau aura. La fel se întâmpla și în cazul băieților care vroiau să se însoare – scoteau covoarele pe gard.
* După ce băiatul și fata decideau să se căsătorească, familiile lor făceau schimb de țesături. Timp de un an de zile, se studia compatibilitatea celor doi tineri, prin intermediul acestei țesături. Dacă una dintre familii considera că aurele nu sunt compatibile, se înapoia ţesătura. Acest gest semnifica încheierea oricărei discuții legate de căsătoria celor doi tineri.
* La pețit fata, se mergea numai sâmbătă seara și era de dorit ca băiatul să se prezinte cu părinții. Flăcăii care iubeau animalele aveau mare trecere la fete. Căsătoria avea loc când băiatul împlinea 21 de ani. Fetei i se permitea, însă, căsătoria după 17 ani.
* Ziua nunții era aleasă astrologie și nu se făceau niciodată nunţi în anii bisecti, deoarece femeilor ce se măritau într-un astfel de an le mureau bărbații. Nunta ţinea trei zile. Prima zi se petrecea acasă la fată și erau invitaţi numai tinerii. A doua zi, avea loc masa cea mare; era o petrecere numai pentru oamenii căsătoriți. A treia zi, se petrecea la casa nașului, cu toți nuntașii.
* În prima lună de căsătorie, tinerii nu plecau de acasă, căci era posibil să se nască un copil dintr-un lanț energetic străin de familia respectivă.
* Nașterea avea loc în apă, iar bazinul era identic – ca formă – cu pîntecele mamei. Apa era curată și, pe fundul bazinului, se făcea semnul crucii, din argint. Toate femeile din Dacia nășteau în apă, dar secretul era că nașterea se producea practic sub apă; femeia își ținea respirația câteva minute, sub apă, iar nașterea era foarte ușoară.
* În casa unde avea loc nașterea, existau cinci femei bine pregătite pentru acest moment, care ajutau gravida, prin tehnici speciale de respirație, pentru ca pruncul să fie mai ușor conectat la ritmul universal. Lumina era foarte importantă, la naștere. Lumânările se aprindeau în casele unde se petrecea nașterea și avea loc moartea, iar mirosul ghida sufletul către locul renașterii.
* În Dacia, femeia era numită „purtătoare de viaţă”. Numele femeii îl știau numai cei apropiați, niciodată nu era strigată pe nume în public, ci se foloseau diverse apelative precum „dragă”.
* Femeia era tratată ca o sfântă, în Dacia. Ocrotirea femeii era politică de stat. Tot ceea ce se păstra în Dacia, pentru generațiile viitoare, se numea „tezaur” și era încredințat femeii.
* Fetele din Dacia nu intrau cu nicio parte masculină în vorbă, până la 17 ani. De la această vârstă, totul se făcea cu acordul părinților. Până la 17 ani, fata era pregătită de mama, care îi dezvăluia toate tainele se*ualității.
* Femeia din Dacia putea fi admirată, dar niciodată, vânată cu privirea. Dacii aveau puternic deschiși centrii energetici, care depistau energiile seducătoare.