Printre cei mai mari și mai legendari creatori de săbii ai Japoniei a fost cel numit Muramasa Sengo, care a trăit și și-a practicat meșteșugul în perioada Muromachi (secolele XIV-XV d.Hr.). Atât Muramasa, cât și școala sa de fabricare a săbiilor erau renumite pentru calitatea și ascuțimea extraordinară a lamelor lor, ceea ce făcea ca armele să fie foarte apreciate și căutate de războinici și generali. Într-adevăr, Muramasa a devenit privit ca fiind unul dintre cei mai buni fierari de săbii care au trăit vreodată, dar a devenit, de asemenea, celebru pentru un blestem întunecat legat de săbiile sale.
Muramasa, deşi era un fierar de săbii strălucit, era în acelaşi timp şi nebun. Această minte dezechilibrată, combinată cu pasiunea nestăpânită pentru fabricarea de săbii letale, au făcut ca săbiile sale să câștige o reputație malefică, în ciuda popularității și a cererii mari. Numeroase lucruri întunecate și sinistre au fost atribuite presupusului blestem al săbiilor lui Muramasa. Poate cel mai cunoscut a fost faptul că săbiile aveau tendința de a-și poseda purtătorii într-un anumit sens, trimițându-i într-o furie de luptă uluitoare, acordându-le o forță supraomenească temporară. S-a spus că blestematele săbii Muramasa au avut o „sete de sânge”, astfel încât dacă ele nu erau „săturate” de sângele vărsat de inamic, atunci se puteau întoarce împotriva proprietarilor lor, forțându-i să se sinucidă. De îndată ce o sabie Muramasa era scoasă, aceasta cerea fără milă sânge înainte de a fi pusă înapoi în teacă, ceea ce însemna o condamnare aproape sigură pentru purtător, dacă nu era nimeni altcineva în preajmă cu care să se alimenteze pofta de sânge a sabiei. Chiar și atunci când săbiile nu erau scoase, se spunea că săbiile strigau uneori să fie eliberate, obligându-şi proprietarii să iasă la vânătoare pentru a ucide vreun biet suflet.
Deși erau arme formidabile în luptă, acest blestem întunecat ar fi făcut săbiile Muramasa și purtătorii lor periculoși pentru toți cei din jurul lor. Au apărut multe povești despre săbiile Muramasa care se întorc împotriva proprietarilor lor, făcându-i să lovească cu sânge pe oricine se afla în jur, nu doar inamicii, ci și aliații și chiar membrii familiei, purtătorul sabiei devenind un sclav al freneziei malefice a sabiei. Poveștile care descriu samurai înarmați cu săbii Muramasa atacând prieteni dragi, aliați și membrii familiei sunt foarte numeroase. Se spunea că aceste săbii nu făceau nicio discriminare între prieteni și dușmani și își foloseau proprietarii doar ca instrumente cu care să-i ajute să omoare.
Această reputație sinistră a ajuns în cele din urmă să fie alimentată și mai mult atunci când Shogunatul Tokugawa – ultimul guvern feudal din Japonia – a fost înființat în 1603 de către shogunul Tokugawa Ieyasu, care credea cu fermitate că săbiile Muramasa erau blestemate, învinuindu-i pentru moartea multor persoane, printre care prieteni, aliați și rudele sale. Într-adevăr, se pare că tatăl shogunului, Matsudaira Hirotada, și bunicul său, Matsudaira Kiyoyasu, au fost amândoi tăiați atunci când oamenii lor au fost cuprinşi de o transă criminală în timp ce mânuiau astfel de săbii. Tokugawa a susținut chiar că a fost tăiat grav de o sabie Muramasa care era purtată de unul dintre paznicii săi samurai. Ulterior, propria lui soție și fiul adoptat ar fi fost execuți folosindu-se o lamă Muramasa. Ieyasu Tokugawa a interzis în cele din urmă săbiile Muramasa, multe dintre ele fiind topite sau distruse.