Nu este ceva nou faptul că personalități publice fac declarații controversate cu privire la existenţa OZN-urilor. Iată totuşi o declaraţie făcută de Sreedhara Panicker Somanath, șeful uneia dintre cele mai mari agenții spațiale din lume – Indian Space Research Organisation (ISRO). S. Somanath a fost director al Centrului Spațial Vikram Sarabhai, Thiruvananthapuram, și, de asemenea, director al Centrului de Sisteme de Propulsie Lichidă, Thiruvananthapuram.
Într-o serie de declarații importante și surprinzătoare, șeful ISRO și-a împărtășit perspectiva asupra existenței vieții extraterestre, sugerând că civilizațiile extraterestre nu numai că sunt posibile, dar există probabil în tot Universul. Șeful ISRO a subliniat progresul rapid al tehnologiei umane, menționând că în urmă cu doar un secol, civilizația noastră avea capacități tehnologice minime în comparație cu cea de astăzi.
„Imaginați-vă că există o civilizație cu 200 de ani în spatele vostru și o altă civilizație cu 1000 de ani înaintea voastră”, a spus S. Somanath. Această perspectivă evidențiază spectrul vast de posibile etape tehnologice și evolutive pe care le-ar putea ocupa viața extraterestră. Somanath chiar a extrapolat acest concept, încurajând oamenii să-şi imagineze unde ar putea fi umanitatea în ceea ce privește evoluția tehnologică într-un mileniu. Aşadar, ar exista un potențial pentru civilizații extraterestre foarte avansate, care ar putea depăși cu mult capacitățile noastre actuale de înțelegere sau de detectare.
„Sistemele extraterestre care sunt cu 1.000 de ani mai avansate decât noi vor fi întotdeauna aici”, a spus el, sugerând că astfel de civilizații avansate ar putea fi deja prezente, poate observând sau interacționând cu Universul în moduri pe care încă nu le putem înțelege.
Fiind întrebat de ce OZN-urile sunt văzute în special în America (SUA) și America de Sud, Somanath explică că, științific vorbind, pozițiile geografice ale acestor regiuni favorizează apariția acestor observări mai mult decât regiunile ecuatoriale, de exemplu, din cauza problemelor climatice. Totuşi, şeful ISRO recunoaşte că sunt fabricate și multe povești cu OZN-uri: „Pe partea non-științifică, americanii au tendința de a detecta multe lucruri în jurul lor și de a crea povești despre ele. Multe dintre poveștile cu OZN-uri sunt fabricate, nu sunt reale, deși unele pot fi adevărate”.
La întrebarea „Credeţi că planeta noastră este vizitată de extratereștri?”, S. Somanath răspunde fără ezitare: „Absolut, fără îndoială. Conștiința mea spune că da, deși nu am dovezi. În calitate de președinte al ISRO, vă spun asta. Aceasta rezultă din declarația mea anterioară – cu siguranță există extratereștri acolo în Univers. Extratereștri înseamnă sisteme și culturi vii din alte părți ale Universului. Dacă sunt în avans tehnologic cu doar 1.000 de ani sau 10.000 de ani faţă de noi, ne-ar vizita cu siguranță. 10.000 de ani reprezintă o scară de timp mică în evoluția Universului. Imaginați-vă o societate care are 10.000 de ani înainte în materie de tehnologie: ar vizita frecvent Pământul fără ca noi să știm. Pentru extratereştri, planeta noastră este ca o grădină zoologică”.
La întrebarea dacă extratereştrii ar fi binevoitori sau răuvoitori, șeful ISRO răspunde: „Oricum, m-aș bucura să nu am niciodată contact cu ei. Să vă explic de ce. Biologia este de așa natură încât toate formele de viață de pe Pământ sunt conectate într-un fel – plante, bacterii, pești, animale și oameni. Cu toții am evoluat dintr-un strămoș comun. Dar dacă ceva a evoluat pe o altă planetă, s-ar putea să se fi dezvoltat într-un mod complet diferit. Este posibil să nu aibă aceeași structură genomică sau structură proteică, ceea ce poate fi extrem de periculos. Când două forme de viață intră în contact, una trebuie să o domine pe cealaltă. Aceasta este natura vieții – unul nu îi va permite celuilalt să supraviețuiască; trebuie să-l depășească și să-l distrugă pe celălalt. Dacă acești extratereștri devin conștienți de acest lucru și își dau seama că suntem diferiți, atunci va fi catastrofal. Ar trebui să găsim o modalitate de a ne întâlni nu numai la nivelul minții și gândirii, ci și la nivelul corpului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ar putea duce la distrugere, atât pentru ei, cât și pentru noi”.
La întrebarea dacă crede în vreo teorie precum oameni-șopârle sau extratereştri Anunnaki au luat forme umane și trăiesc printre noi, președintele ISRO a răspuns că: „Este posibil. Dacă ar fi fost cu 10.000 de ani înaintea noastră, ar fi găsit o soluție la aceste probleme biologice. Noi nu am găsit o soluție astăzi, dar poate că ei și-au dat seama deja”.
Sursa: videoclipul YouTube „ISRO Chairman Dr. Somanath: Aliens, Chandrayaan, Mars & Black Holes” / youtube.com