Locul in care ajunge hrana noastra este stomacul, care are functia primara a primirii alimentelor. El preia toate impresiile care vin din afara, preia tot ceea ce urmeaza a fi digerat. Faptul de a putea prelua necesita o stare de deschidere, o pasivitate si o disponibilitate in sensul capacitatii de daruire. Cu aceste insusiri, stomacul reprezinta un pol feminin. Asa cum principiul masculin se caracterizeaza prin capacitatea iradierii si prin activitate (elementul Foc), principiul feminin prezinta disponibilitate de preluare, capacitate de daruire, impresionabilitate si capacitatea de a putea prelua si ocroti (elementul Apa). La nivel psihic, elementul feminin este implinit prin capacitatea simtirii, a lumii de sentimente (nu a emotiilor!). Daca un om isi refuleaza capacitatea simtirii din constienta, aceasta se cufunda in corp, iar stomacul trebuie sa preia si sa digere, pe langa impresiile fizice ale alimentelor, si sentimentele psihice. Intr-un asemenea caz prin stomac nu trece numai iubirea, ci ne izbeste ceva in stomac, sau ne roade ceva pe dinauntru, care se manifesta mai tarziu sub aspectul vizibil al slaninii – respectiv grasimii depusa pe om de necaz.
Pe langa capacitatea preluarii mai gasim in stomac si o alta functie care trebuie din nou atribuita polului masculin: producerea de acid gastric. Acidul ataca, corodeaza, descompune – el este evident agresiv. Un om care nu este multumit de ceva si care se revolta impotriva a ceva, spune: Mi-e acru. Daca acestui om nu-i reuseste sa-si controleze constient aceasta manie sau sa o transpuna in agresivitate, astfel incat sa-si inghita mania, atunci agresivitatea sa si faptul de a fi acru se somatizeaza drept acid gastric. Stomacul reactioneaza acid, producand un lichid agresiv la nivel material, pentru a prelucra si digera cu ajutorul lui sentimente non-materiale – o intreprindere dificila, situatie in care lucrurile se aglomereaza in sus si se manifesta sub forma de eructatii pentru a ne aminti faptul ca este mai bine sa nu ne inghitim sentimentele, ceea ce duce la supra-impovararea stomacului si a procesului digestiv. In acest caz, acidul urca in sus, pentru ca el doreste sa se exprime.
Dar in felul acesta creeaza probleme bolnavului de stomac. Acestuia ii lipseste capacitatea de a se raporta constient la mania sa si la agresivitatea sa, si de a rezolva in felul acesta conflicte si probleme prin preluarea raspunderii de sine. Bolnavul de stomac fie nu isi manifesta deloc agresivitatea (se macina pe sine), fie dovedeste o agresivitate exagerata – dar niciuna dintre aceste doua extreme nu il ajuta sa rezolve cu adevarat problemele, pentru ca lui ii lipseste ca fundament increderea in sine si sentimentul de a fi ocrotit, ca baza pentru propria dominare a conflictelor. Oricine stie ca o alimentatie prost mestecata este in mod deosebit raspunzatoare pentru iritarea si supraaciditatea stomacului. Masticatia este insa agresivitate. Daca omului ii lipseste atitudinea agresiva inerenta masticatiei, aceasta situatie cade din nou ca o povara in sarcina stomacului, si el produce mai mult acid.
Bolnavul de stomac este un om care nu vrea sa aiba conflicte. El tanjeste inconstient sa se intoarca in copilaria sa lipsita de conflicte. Stomacul sau isi doreste o alimentatie pe baza de piureuri. Asa, bolnavul de stomac se hraneste cu hrana pasata, deci hrana care a trecut deja printr-o sita, printr-un filtru, si care si-a dovedit in felul acesta lipsa de periculozitate. Alimentele trebuie mai intai ucise prin procesul agresiv de fierbere, inainte ca omul sa indrazneasca sa le abordeze. Si painea din grau integral este atat de greu digerabila, pentru ca mai contine inca atatea probleme. Toate alimentele condimentate, alcoolul, cafeaua, nicotina si dulciurile reprezinta un excitant mult prea mare decat celui caruia ar vrea sa i se expuna bolnavul de stomac. Pentru acesta, viata si hrana ar trebui sa fie libera de orice cerinte. Acidul gastric creeaza un sentiment de presiune care impiedica preluarea ulterioara de noi impresii.
La administrarea de calmante-tampon impotriva aciditatii se ajunge de cele mai multe ori la eructatii, ceea ce aduce o usurare, deoarece eructatia constituie o manifestare agresiva inspre afara. S-a mai creat ceva spatiu, si presiunea a scazut intrucatva. Terapia cu tranchilizante folosita frecvent de medicina universitara (ca de exemplu Valium-ul) ne arata aceeasi corelatie: prin medicament este intrerupta chimic legatura dintre Psyche si aspectul vegetativ (asa-numita decuplare psiho-vegetativa), un pas care in cazurile dificile se realizeaza si in mod chirurgical, deoarece la bolnavul de ulcer anumite ramificatii nervoase raspunzatoare de producerea de acid sunt separate prin operatie de stomac (vagotomie). La amandoua aceste interventii ale medicinii traditionale se realizeaza separarea dintre sentiment si stomac, pentru ca stomacul sa nu trebuiasca sa digere la nivel somatic in continuare sentimentele.
Stomacul este protejat de excitantii exteriori. Stransa legatura dintre Psyche si secretia stomacala este suficient cunoscuta de la experimentele lui Pavlov incoace. (Prin oferirea hranei simultan cu sunarea unui clopotel, Pavlov a putut conditiona la cainii cu care facea experiente asa-numitul reflex conditionat, astfel incat dupa un anumit timp sunetul clopotelului era suficient pentru a declansa secretia stomacala obisnuita care aparea la privirea hranei).

Atitudinea fundamentala de a nu-si indrepta sentimentele si agresivitatea in afara, ci inauntru, impotriva sa insusi duce, in consecinta, in final, la formarea ulcerului gastric (ulcerul gastric nu este un abces in sensul formarii sau proliferarii de noi celule, ci este o perforare a peretelui stomacului). In cazul ulcerului stomacal, in locul impresiilor exterioare se digera propriul perete stomacal – omul se digera pe sine insusi – se mananca pe sine insusi, ar fi expresia corecta. Bolnavul de stomac trebuie sa invete sa-si constientizeze sentimentele, sa-si prelucreze constient conflictele si sa-si digere constient impresiile. In continuare, pacientul bolnav de ulcer trebuie sa-si constientizeze dorintele dupa dependenta infantila, dupa sentimentul de a fi la adapost in preajma mamei, si dorul sau de a fi iubit si ingrijit, si sa le recunoasca chiar si atunci cand aceste dorinte sunt bine ascunse sub fatada independentei, a ambitiei si a capacitatii de a se impune. Si in acest caz, stomacul ne arata realitatea.