Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Intr-o zi un om, care se lauda ca nu crede decat ceea ce vede, ii zise vecinului sau, care statea pe banca de la poarta gradinii:– Eu nu cred ca sufletul exista, pentru ca nu-l vad. Vecinul se gandi putin si-i zise:– Ia incearca sa te gandesti cu putere la ceva…
Dupa un minut il intreba:– Te-ai gandit?– Da, m-am gandit.– Bine si cu putere?– Da, bine si cu putere.– Eu nu cred, zise vecinul.
Omul oarecum suparat ii zise:– M-am gandit, mai omule, si inca bine si cu putere, de ce nu ma crezi?– Pentru ca eu nu cred decat ceea ce vad, si gandul nu ti-l pot vedea…
Omul tacu, gandi mai adanc si pricepu ceea ce inainte nu voia sa priceapa, si anume ca: toate ce nu se vad nu inseamna ca nu exista, ci ele exista, dar nu se vad cu ochii trupesti, ci cu cei sufletesti.
Sursa: Cartea „Istorioare moral religioase”