O tema obisnuita, gasita in toate religiile si filozofiile din intreaga lume, o reprezinta prezenta unei parti din noi care supravietuieste mortii si traieste pentru totdeauna, adica sufletul. Forma, calitatile si destinul acestui suflet variaza la fel de mult ca si oamenii care cred in astfel de lucruri, dar rezultatul final este acelasi: ca vom continua dupa moarte intr-o forma sau alta. Natura sufletului uman a fost gandita de milenii de filozofi, teologi si chiar de oameni de stiinta. De aceea, nu ar trebui sa fie o surpriza ca unii au incercat sa treaca peste dezbaterea filosofica a sensului vietii si a sufletului uman si sa incerce sa gaseasca o dovada concreta odata pentru totdeauna privind existenta sufletului.
Astfel, una dintre primele incercari reale de a cuantifica stiintific sufletul si de a-i dovedi existenta a fost efectuata in 1901 de catre un medic din Massachusetts numit Duncan MacDougall. El a argumentat ca, daca oamenii au intr-adevar un suflet, atunci acest suflet trebuie sa aiba o greutate care poate fi detectata si masurata, indiferent cat de imaterial ar fi acesta. Pentru a testa aceasta ipoteza, el a cantarit greutatea pacientilor cu tuberculoza atat inainte cat si imediat dupa ce acestia au decedat. Dupa efectuarea acestei cercetari la 6 dintre acesti pacienti, MacDougal a vazut o schimbare in greutate si a ajuns la concluzia ca sufletul care paraseste corpul dupa moarte cantareste 21 de grame. Interesant, atunci cand el a efectuat acelasi test pe caini, el nu a gasit nicio schimbare in greutate masurabila, ceea ce a dus la concluzia ca acest lucru se intampla deoarece aceste animale nu aveau suflet.
Aceste descoperiri radicale au facut intr-adevar valuri si au capturat imaginatia publica, dar au existat cateva probleme care sunt evidente. Unul a fost ca MacDougall a cantarit doar 6 persoane care au murit de aceeasi boala, fiind mult prea putine cazurile. Alt aspect este faptul ca doctorul a masurat si alti pacienti care nu au aratat pierderi in greutate, imediat dupa moarte, insa MacDougall nu i-a mai mentionat. Si mai mult decat atat, rezultatele s-au dovedit ulterior ca fiind nereproductibile de catre alti cercetatori. Un medic pe nume Augustus P. Clarke a analizat, de asemenea, constatarile senzationale ale lui MacDougal si a explicat faptul ca cele 21 de grame pierdute s-ar putea datora unor factori fiziologici simpli, despre care psihologul Richard Wiseman a scris: „Clarke a remarcat ca la momentul decesului exista o crestere brusca a temperaturii corpului, datorita faptului ca plamanii nu mai racesc sangele, iar cresterea ulterioara a transpiratiei ar putea explica cu usurinta lipsa de 21 de grame a lui MacDougall. Clarke a subliniat, de asemenea, ca, de exemplu, cainii nu au glandele sudoripare si astfel nu este surprinzator faptul ca greutatea lor nu a suferit nicio schimbare rapida cand acestia au murit”.
In anul 1988, cercetatorii germani Becker Mertens si Elkie Ficher au incercat sa cantareasca sufletul, la fel ca in experimentul lui MacDougall. Ei au monitorizat un numar total de 400 de pacienti terminali si i-au cantarit cu atentie atat inainte, cat si dupa moarte, ceea ce le-a condus la concluzia ca sufletul are o greutate si ca greutatea acestuia era de doar 0,01 grame. Acest proiect a fost discutat mult timp in acea vreme, fiind considerat de multi ca fiind un adevarat experiment.