Se zvoneşte demult în cercurile conspiraționiste că, imediat după cel de-al doilea război mondial, amiralul american Byrd, în timp ce a vizitat cele mai îndepărtate zone ale Antarcticii, a găsit nişte lucruri extraordinare în continentul îngheţat.
Datorită unei surse anonime, avem ocazia să vedem o colecție mare de fotografii nemaivăzute (care ar fi trebuit să rămână secrete) din numeroasele misiuni ale lui Byrd. Ele par să înfățișeze dovezi concrete ale unei întregi civilizații uitate, pline de arhitecturi, artefacte şi tehnologii, iar Antarctica a fost casa acestei civilizaţii. Mai jos sunt incluse doar câteva dintre imaginile conținute în cartea electronică completă, „Antarctica misterioasă”, pe care o puteți găsi la linkul de mai jos: https://lostbooks.gumroad.com/l/mysterious-antarctica.
Amiralul Byrd a întreprins atât expediţii în Polul Nord cât şi în Polul Sud (Antarctica). În 1928, amiralul Byrd și-a început prima expediție în Antarctica cu două vase și trei avioane: vasul-amiral al expediției, The City of New York; un Ford Trimotor denumit Floyd Bennett; un Fairchild FC-2W2, NX8006, construit în 1928, botezat „Stars And Stripes” și un monoplan Fokker Universal botezat Virginia. Tabăra de bază a fost botezată „Little America” și se afla pe bariera de gheață Ross și au început expediții științifice cu rachete de zăpadă, sania cu câini, snowmobilul și cu avionul. S-au efectuat expediții geologice și fotografice pe toată durata verii dintre 1928 și 1929, și s-a menținut în permanență contactul prin radio cu restul lumii. După prima iarnă, expedițiile s-au reluat și, la 28 noiembrie 1929, s-a lansat celebrul zbor până la Polul Sud și înapoi. Byrd, împreună cu pilotul Bernt Balchen, copilotul Harold June și fotograful Ashley McKinley, au zburat în trimotorul Ford până la Polul Sud și înapoi în 18 ore și 41 de minute. Au întâmpinat dificultăți la ridicare, și a trebuit să abandoneze rezervoarele goale de combustibil, precum și proviziile de urgență, pentru a se putea ridica suficient deasupra Platoului Polar. Zborul a fost însă reușit, și l-a introdus pe Byrd în cărțile de istorie.
Byrd a mai efectuat patru expediții în Antarctica, în perioadele 1933–35, 1939–40, 1946–47 și 1955–56. A patra expediție, „Operation Highjump”, a rămas până astăzi cea mai mare expediție antarctică din istorie. În 1946, secretarul american al Marinei James Forrestal a adunat o uriașă forță navală de amfibii pentru o expediție antarctică ce urma să dureze șase–opt luni. Pe lângă nava-amiral USS Mount Olympus⁠ și portavionul USS Philippine Sea⁠, ea conținea 13 vase de suport ale Marinei, 6 elicoptere, 6 bărci zburătoare, 2 operatoare de hidroavion și 15 alte avioane. Numărul total al personalului implicat a fost de peste 4.000 de oameni. Grupul a sosit în Marea Ross la 31 decembrie 1946, și a efectuat observații aeriene asupra unei zone întinsă cât jumătate din Statele Unite, cartografiind zece noi lanțuri muntoase. Zona principală acoperită a fost coasta de est a Antarcticii de la 150 de grade longitudine estică până la meridianul Greenwich.
Conform cosnpiraţioniştilor, în 1947, contraamiralul american Richard Byrd a condus o expediție în centrul Pământului, din Polul Nord. Conform unor informaţii secrete, dezvăluite ulterior, Byrd ar fi descoperit o bază imensă subterană, în care se găseau animale și plante care se credeau dispărute anterior. Byrd ar fi scris în jurnalul său că era incredibil să vezi o vale plină de copaci verzi și un pârâu care curgea prin vale. Byrd a descoperit, de asemenea, o imensă bază de farfurii zburătoare în care existau „super-oameni” cu puteri supranaturale și tehnologii de înalt nivel. Aceste ființe misterioase i-au spus lui Byrd că această lume subterană se numea „Arianni”. În același an, Byrd a participat la o ședință de personal a Departamentului Apărării al SUA. El a dat toate detaliile și a raportat descoperirile sale președintelui Truman. De asemenea, a fost instruit să păstreze toate informațiile confidențiale. El a urmat ordinul, dar a scris în jurnalul său: „Țara respectivă se află în Polul Nord și acea bază este un mister uriaș”. La 24 decembrie 1965, jurnalul lui Byrd a devenit public.
Iată şi fotografiile extrase din cartea despre care vorbeam la începutul articolului: