Suntem singuri? „Civilizaţia umană de pe Terra este singura existentă din galaxia noastră, dacă nu din Univers” – consideră doi mari oameni de ştiinţă

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Există oameni de ştiinţă care neagă posibilitatea existenţei de civilizaţii extraterestre avansate în galaxia noastră sau chiar în întreg Universul. Să dăm doar două exemple…
Cercetătorul francez Georges Darlon, folosind date din domeniul biologiei, concluzionează că „e de necrezut că ar putea să existe fiinţe superioare, asemănătoare omului”, deşi nu neagă că pe alte planete s-ar putea să existe forme de viaţă mai mult sau mai puţin dezvoltate, în raporl cu condiţiile locale. El spune: „Dacă raţionăm în mod riguros ştiinţific e suficient să ne gândim la datele biologiei, să parcurgem lunga şi complexa evoluţie a vieţuitoarelor pe Pământ, pentru a exclude aproape complet ipoteza existenţei unor alte fiinţe avansate ca oamenii”. Biologul francez arată că, pentru a putea crede în existenţa pe o altă planetă a unor fiinţe cu sistem nervos superior organizat şi asemănătoare oamenilor „ar trebui să admitem că pe acea planetă s-au succedat exact toate variaţiile chimice, fizice şi geologice produse pe Pământ şi toate in aceeaşi ordine precisă”, ceea ce (trebuie să recunoaştem) este cam imposibil.
La fel, profesorul Iosif Sklovski a publicat un amplu studiu în care consideră nefondate toate teoriile privind existenţa unor civilizaţii extralcrestre. El spune: „Civilizaţia noastră terestră este singura existentă – dacă nu în întregul Univers, cel puţin în galaxia noastră sau în ceea ce am putea numi un sistem local de galaxii şi, in special, marea Nebuloasă Andromeda”. În sprijinul acestei idei, el aduce următorul argument: „Dacă în galaxia noastră sau în spaţiile stelare vecine ar fi existat civilizaţii extraterestre, ar fi fost cu neputinţă să nu fie observate de pe Terra activităţile lor în spaţiul cosmic, graţie mijloacelor moderne de care dispunem”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate