Teoria ciudată din fizică care ne spune că „fiecare lucru este peste tot, tot timpul”

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Conform unei teorii elaborată în 1969 de dr. Karl Pribram, referitoare la natura Cosmosului organizat după modelul holografic, propus de Einstein, fiecare lucru este peste tot, tot timpul. De aici derivă alte premise enunţate de Karl Pribram: fiecare sistem al Cosmosului are cunoştinţă de celelalte sisteme cu care interacţionează; totul se află în interconexiune cu orice altceva, iar conexiunile dintre fenomene şi obiecte nu sunt condiţionate de cadrul spaţio-temporal, de unde rezultă că atât cauza, cât şi efectul se produc simultan. Un eveniment dintr-un loc afectează toate celelalte evenimente din Cosmos.
Teoria pare ciudată, dar există cazuri în lume care ar susţine aşa ceva. De exemplu, să aducem aminte de lecturile profetului Edgar Cayce, care putea să dea din SUA indicaţii unui farmacist din Europa în ce loc al farmacia sale să caute un medicament neaflat altundeva.
Ori, Valentina Gârlea, oarbă de la vârsta de 8 ani, a văzut piramidele de la Giza ca „nişte căsoaie mari, fără ferestre” (îi lipsea noţiunea de piramidă.) La o simplă întrebare despre un obiect oarecare, sunt mulţi care pot să răspundă unde se află acel obiect şi ce calităţi are.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate