Paradoxul Fermi se întreabă unde sunt toți extratereștrii, dacă toate calculele arată că Universul ar trebui să fie plin cu ei. Teoria „Pădurii Întunecate” („Dark Forest”) spune că ar trebui să ne rugăm să nu îi găsim niciodată.
Galaxia Calea Lactee are 200 de miliarde de stele și poate 100 de miliarde de planete. Dacă chiar și o mică parte din acele planete adăpostesc viață și chiar dacă doar o foarte mică parte din planete ar dezvolta forme de viață care au devenit inteligente, galaxia noastră tot ar fi plină de civilizații extraterestre.
Numărul de civilizații extraterestre pe care ar trebui să le aibă galaxia noastră poate fi determinat de o ecuație, ecuația Drake , care transformă factorii de mai sus în variabile. Când totul devine o formulă, rezultă că ar trebui să existe cel puțin 20 de civilizații în vecinătatea noastră cosmică. Faptul că încă nu am găsit nicio altă viață până acum ar trebui să fie șocant.
Aparenta divergenţă între câte civilizații avansate ar trebui să fie în spațiul cosmic și lipsa de dovezi pentru prezenţa lor este cunoscută sub numele de paradoxul Fermi. A condus la zeci de ipoteze și soluții potențiale în ultimele decenii. Unii propun că viața în Cosmos este mult mai rară decât credem, alții sugerează că dezvoltarea inteligenței este mai grea decât ne-am putea aştepta, sau că majoritatea civilizațiilor ar trăi o perioadă scurtă de timp înainte de a se autodistruge.
Totuşi, mai există încă o soluţie pentru care nu am auzit de extratereștri până acum, explicând astfel de ce aceștia tac în mod intenționat. Raționamentul este prezentat cel mai bine în romanul SF „The Dark Forest” de Liu Cixin.
În roman, toate celelalte forme de viață din Univers sunt averse la risc și sunt dispuse să facă orice pentru a se salva; contactul de orice fel este periculos, şi, de aceea, toate civilizațiile încearcă să se ascundă în liniște.
Raționamentul este explicat în acest paragraf din roman: „Universul este o pădure întunecată. Fiecare civilizație este un vânător înarmat urmărind printre copaci ca o fantomă, stecurându-se uşor printre ramurii care blochează calea și încercând să calce fără sunet. Chiar și respirația se face cu grijă. Vânătorul trebuie să fie atent, deoarece peste tot în pădure sunt vânători ascunşi ca el. Dacă găsește o altă viață – un alt vânător, un înger sau un demon, o zână sau un semizeu – nu poate face decât un singur lucru: să deschidă focul și să-l elimine”.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): bigthink.com