Iata in continuare o povestire coreeana:
Un student a plecat din satul lui pentru a se prezenta la un examen de literatura in capitala. Avea de facut o calatorie lunga si grea. Trecand printr-o padure, a auzit deodata un stranut, care venea de undeva din tufele din apropiere. S-a oprit, s-a uitat prin tufe, dar n-a vazut nimic. Dar a auzit indata un al doilea stranut.
Studentul i-a poruncit atunci servitorului care-l insotea sa sape in jurul tufelor. Au gasit o tigva de om plina de pamant. Din nari ii ieseau carcei de iedera, iar studentul s-a gandit ca n-ar fi fost de mirare ca tigva sa fi stranutat tocmai din aceasta pricina. A curatat deci tigva, a spalat-o cu apa curata, a invelit-o intr-o hartie si a pus-o la loc, nu inainte de a-i fi adus o mica jertfa si de a fi rostit o mica rugaciune pe pamantul batatorit.
In noaptea urmatoare, fantoma i s-a aratat in vis, i-a dezvaluit subiectul de la examen si i-a recitat chiar un minunat poem care se potrivea cu subiectul. Studentul a luat nota cea mai mare si a fost foarte laudat.
Morala povestii, pe care ne-o ofera povestitorul, este ca trebuie sa plecam intotdeauna urechea cand auzim un stranut, chiar daca nu stim de unde vine.