Acum undeva 5.000 de ani, a fost construită celebra piramidă a lui Keops. Vârful ei – un cristal simbolic – conţinea, în mare măsură, aramă. În zilele noastre, specialiştii susţin că, pentru obţinerea efectului de piramidă, este nevoie de o construcţie care să nu conţină metal.
Undeva la începutul anilor ’90, românul Mircea Mugurel Şerban a construit o piramidă din sârmă de cupru (aramă), din care (susţine el) ar fi obţinut un rezultat uluitor: organismul ar căpăta o rezistenţă de fier împotriva bolilor de tot felul, iar bătrânii aflaţi pe patul de moarte ar trăi a doua tinereţe.
Legenda spune că în piramida lui Keops exista un izvor. Oamenii care trudeau la construirea piramidei, epuizaţi fiind, se duceau să bea apă de la acest izvor şi îşi recuperau în întregime forţele. Studiile privind efectul de piramidă asupra apei nu sunt noi. Cercetătorul Mircea Mugurel Ştefan povestea despre efectul de piramidă asupra apei:
„Am testat apa supusă efectului de piramidă, pe mine însumi. La început cu frică, îmi administram doze mici, până când am ajuns să beau numai apă din piramidă. Efectele n-au întârziat să apară din primele zile ale experimentului. Au fost zile la rând când nu simţeam nevoia să mănânc nimic şi mă simţeam foarte bine doar bând apă din piramidă. Volumul apei introduse în piramidă nu trebuie să depăşească a zecea parte din volumul acestei construcţii. Am ţinut apa în piramidă timp de 24 de ore. În acest timp, apa suferă nişte transformări, mai exact o reaşezare a moleculelor, formându-se o altă structură moleculară a apei, care se pliază mai bine pe structura moleculară a organismelor. După 24 de ore, apa işi pierde gustul de clor, cu care a fost tratată în staţiile de epurare şi unii susţin că ar căpăta un gust metalic, dar asta e în funcţie şi de sursa de apă — la bloc apa circulă prin conducte, care îi pot accentua gustul metalic.
În primele zile de tratament cu apa de piramidă, m-am trezit dimineţile cu o durere puternică în zona pieptului şi cu o secreţie care efectiv îmi bloca respiraţia. Senzaţia de durere o simţeam ca pe o rană care se vindecă. Durerile au încetat la scurt timp după aceea.
Soacra mea, la vârsta de 90 de ani, cu multiple afecţiuni, era pe patul de moarte; când i-am administrat doze nu prea mari de asemenea apă şi la mai puţin de o săptămână am văzut-o trăindu-şi a doua tinereţe. Au mai băut apă din piramidă soţia mea, rude şi prieteni. Nimeni n-a avut de suferit de pe urma acestui tratament”.