Faimosul nostru povestitor, Ion Creangă, se ştie că s-a născut în anul 1837 şi s-a stins din viaţă în acelaşi an ca şi prietenul lui, Mihai Eminescu, adică în 1889, chiar în ultima zi a anului (pe 31 decembrie). El muri în casa sa din Ţicău (Iaşi), fiind înmormântat pe 2 ianuarie 1890 în Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Iată însă şi un amănunt straniu şi necunoscut de la înmormântarea lui Creangă. Pe acea vreme, poetul Ioan Păun Pincio locuia în apropiere de Bojdeuca cu cerdac a lui Creangă. Precum am spus mai sus, Creangă a murit în plină iarnă, pe un ger cumplit. Păun a fost martorul înmormântării prietenului lui Eminescu, şi a relatat ce s-a întâmplat atunci când mai mulţi oameni au trebuit să ducă pe umeri coşciugul cu rămăşiţele pământeşti ale marelui nostru povestitor.
Dricul cu cai nu s-a încumetat să se scoboare pe povârnişul repede şi lunecos. Urcând dealul, unii dintre purtătorii coşciugului au alunecat, căzând jos, iar trupul lui Creangă a fost aruncat afară din sicriu, rostogolindu-se în vale. Păun a dat şi el ajutor ca trupul neînsufleţit al marelui scriitor să fie ridicat şi dus cu băgare de seamă, la locul de odihnă veşnică…
Să fi fost această întâmplare un semn precum că sufletul lui Creangă îi părea rău că părăsea prea curând această lume?