Ori de câte ori este publicată vreo fotografie pe Internet, trebuie să aveţi în vedere faptul că aceasta ar fi putut fi modificată („Photoshopată”) / falsificată. Este foarte greu să-ţi dai seama dacă ea e „fake” sau nu şi doar specialiştii ar putea să facă acest lucru. Aşadar, e foarte posibil ca fotografiile pe care o să le vedeţi în acest articol să fi fost „Photoshopate”.
Am pornit de la o postare pe Facebook despre nişte fotografii ciudate care ar fi fost luate dintr-o „lume extraterestră” de către o persoană ce pretinde că ar fi fost răpită de extratereştri şi dusă pe o exoplanetă. Citez din postare:
„Acestea sunt fotografii Polaroid presupuse a fi realizate de către o persoană răpită ce a fost dusă în lumea lor extraterestră. Lumea lor este un loc groaznic în care să trăiești, așa cum este a noastră. Elitele de pe planeta lor au fuzionat cu mașinile și au devenit fiinţe cibernetice, făcându-le să trăiască o viață incredibil de lungă și să călătorească între stele. În timp ce clasa lucrătoare trăiește în orașe distopice și trăiește vieți foarte scurte și mizerabile, ca sclavi ai elitei. Michel Desmarquete susţine că ar fi fost răpit în 1987 și, la întoarcerea sa, fotografiile lui au fost confiscate de către oficiali guvernamentali (…) Acestea sunt aceleași specii pe care sumerienii le venerau ca zei”.
Din această postare, se pot desprinde unele probleme:* Cum se face că cel „răpit de extratereştri” avea un aparat foto la el? Cum de i-au permis extratereştrii ca omul să facă fotografii cu ei şi să se întoarcă cu dovezile pe Pământ?* Dacă fotografiile au fost confiscate de oficiali guvernamentali, cum se face că ele au apărut totuşi pe Internet?
Mai jos, vă invit să vedeţi fotografiile controversate şi să trageţi singuri concluziile!