Sursa: arieseni-apuseni.ro
Un complex misterios de basoreliefuri uriaşe pe nişte pereţi de piatră se află pe Valea Arieşului. Legenda spune că, din vârful peretelui, pe care umbrele reliefurilor conturează imagini antropomorfe şi zoomorfe, s-a aruncat în prăpastie „Moşul”. Când? Legenda spune că de vremuri demult uitate. De ce şi-a pus Moşul capăt zilelor? La traci şi geto-daci, ultima treaptă a iniţierii în cultul solar al lui Zamolxis era jertfa de sine prin aruncarea de pe o stâncă în lănci.
Cum îl chema pe Moş? „Bucu” – ne spune legenda. Numele este semnificativ. Întâlnim aceeaşi rădăcină lexicală în toponimele „Bucegi”, „Bucovina”, „Bucovăţ”, şi chiar câteva localităţi cu numele de „Bucureşti”, dintre care una chiar în zona acelor munţi. În limba străveche, cuvântul „buc” însemna „fag”. Ştiind că dacii adorau fagul, înţelegem originea cuvântulu „bucurie”, sentiment legat de practicile rituale încântătoare şi extatice, sentiment pe care îl avem şi noi astăzi, când ne plimbăm printr-o pădure de fag, spre deosebire de sentimentul pe care îl provoacă o pădure de brad sau de stejar.
În apropierea stâncii numită „Moşul”, două stânci aproximativ conice, pe malul Arieşului, au fost numite din bătrâni „Fetele Moşului”. Una dintre acestea a fost dinamitată în anii ’70 pentru lărgirea şoselei asfaltate. Pe o altă stâncă este săpată o mare cruce gamată ce aminteşte de cultul solar al lui Zoroastru. Prima rază de soare ce se iveşte din josul văii în dimineaţa zilei de 21 mai, face să strălucească pe o culme alăturată o stâncă în mijlocul căreia este săpată o cruce clasică. Peste vreo oră umbra se schimbă şi crucea nu se mai vede. Vizibilitatea ciudatelor fenomene din întregul complex de basoreliefuri variază după soare şi devine mai clară, aşa cum spun şi localnicii, în zorii zilei de 21 mai.