Un lanţ metalic misterios din Munţii Buzăului face ca oamenii să dispară în neant… într-o altă dimensiune!?

Munţii Buzăului din România sunt atât frumoşi cât şi misterioşi. Ei sunt cunoscuţi ca regiunea unde se manifestă fenomene ciudate: dispariţii de persoane, apariţii de OZN-uri, ape vii, izvoare radioactive, defectări ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice etc. Într-un articol din februarie 2016 (Deasupra Munţilor Buzăului se întinde un “cer straniu” de 23.000 de grade Kelvin! Dacă îl veţi privi mult timp, veţi simţi cum se deschid “porţile energetice” ale Universului…), spuneam că peste această zonă din Munţii Buzăului se întinde un “cer straniu”, care uneori capătă o intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte.
Acum, vom vorbi despre un caz ciudat de dispariţie înMunţii Buzăului, relatat în cotidianul local „Monitorul de Iaşi”. El relatează despre doi brăileni, care în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu într-un loc numit „La Tiharie”. Unul dintre bărbaţi s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!”. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi… a dispărut.
O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi… a dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit să repete figura. Cei doi fraţi, căutaţi în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate