Nu am mai auzit demult de așa-numiții „călători în timp” din viitor, dar iată că a mai apărut unul pe Internet – @thatonetimetraveler – pe reţelele TikTok şi YouTube, el anunțând recent că ceva mare va ieși din Oceanul Atlantic pe 7 octombrie 2021. Avem parte din nou de unul dintre acești impostori de călători în timp?
„Amintiți-vă data 7 octombrie 2021, căci ceva uimitor va fi găsit în Oceanul Atlantic. Descoperirea va schimba pentru totdeauna viețile oamenilor”, ne spune „călătorul în timp”.
@thatonetimetraveler pretinde că ar lucra pentru o companie numită „Aura”, care a inventat mașina timpului cu care a călătorit din anul 2485. Nu vă deranjați să încercați să-l găsiți, pentru că el pretinde că locuiește pe „o mică planetă numită Vadho”, pe care tot Aura a descoperit-o. Nu vă deranjați să încercați să găsiți Vadho sau să înțelegeți de ce o companie cu o tehnologie atât de avansată folosește TikTok. Și nu vă deranjați să încercați să ghiciţi ce se va întâmpla în Oceanul Atlantic pe 7 octombrie 2021, deoarece ar putea fi orice…
„Pe 6 iulie 2788, un asteroid uriaș va lovi Pământul, aducând un dezastru planetar. Dar, până atunci vom coloniza Marte, Luna și alte planete”, spune „călătorul în timp”.
Pe pagina TikTok a lui @thatonetimetraveler aflăm că în 2025 va apărea o pandemie dată de „virusul Nozic”: „Pe 8 martie 2025, va apare o „apocalipsă zombi” pe planetă, totul pornind de la o instalație clasificată din Austin, Texas. Boala este numită „Zovid-25” şi ea se va răspândi în SUA şi în alte ţări”. Zovid-25? Seamănă cu Covid-19?
Sursa: tiktok.com/@thatonetimetraveler?