Fiecare celulă din corpul nostru are potenţialul de a forma o nouă viaţă umană. La începutul celei de a doua zi după fuziunea ovulului cu spermatozoidul, embrionul are 2 celule, fiecare se divide dând 4 şi fiecare dintre acestea se divide din nou pentru a produce un total de 8 celule până la mijlocul zilei a treia. Fiecare dintre cele 8 celule are potenţialul de a deveni un embrion şi de a da naştere unei vieţi umane distincte. În stadiu de 16 celule dispare uniformitatea. Din acest moment celulele exterioare se diferenţiază în celule ce vor forma placenta.
Diferenţierea produce o reducere a potenţialului celular în sensul că celulele din exterior care urmează să formeze placenta nu se mai pot dezvolta către alte ţesuturi. Odată ce o celulă s-a diferenţiat, toate celulele ce derivă din ea şi la fel urmaşele acestora vor rămâne diferenţiate. Până la formarea unui ţesut adult celulele suferă multiple diferenţieri, de fiecare dată ele suferă o reducere a potenţialului lor şi nu mai pot produce o altă evoluţie celulară. Majoritatea celulelor din organism sunt diferenţiate terminal. Dar întotdeauna vor exista celule chiar la un adult matur care rămân într-un stadiu incipient de diferenţiere, ele sunt denumite „celule stem”. Acestea reprezintă o sursă pentru ca prin diferenţiere să formeze diferite ţesuturi ale organismelor pentru a asigura viaţa.
O celulă diferenţiată nu îşi pierde nicio informaţie genetică. Fiecare celulă somatică din organism are un set complet de 46 de cromozomi cu tot ADN-uI care a fost prezent în nucleul embrionului cu două celule din care au luat naştere. Fiecare celulă este programată să utilizeze numai o mică parte din informaţia totală pentru a se menţine în viaţă şi pentru a îndeplini sarcinile pentru care a fost proiectată prin evoluţie. Celulele funcţionează diferit pentru că sunt programate să utilizeze părţi diferite ale aceleiaşi informaţii genetice totale.
În zilele a 7-a, a 8-a după fertilizarea, în peretele zonei pelucide, apare o ruptură prin care embrionul alunecă afară, producându-se fenomenul de eclozare şi începe fenomenul de invadare. Embrionul invadează peretele uterin şi-şi formează placenta. Începând cu ziua a 14-a sau a 15-a, după fertilizare începe dezvoltarea fătului dar nu întregul embrion devine făt, căci o parte devine placentă şi alte structuri auxiliare.
În regiunea embrionară care va deveni făt, o linie de celule se diferenţiază într-o structură numită „linia primitivă”, precursor al măduvei spinării şi al coloanei vertebrale, odată cu acest eveniment nu mai pot apărea gemeni. Din a 15-a zi se formează o singură fiinţă umană sau niciuna. Din acest moment organele corpului încep să se dezvolte rapid. În ziua a 28-a, inima începe să bată iar celulele sanguine primitive se mişcă prin arterele şi venele embrionare şi începe dezvoltarea creierului. Embrionul are o lungime de 6 cm, între 6 şi 8 săptămâni embrionul se transformă într-o fiinţă umană miniaturală, putem spune de acum că embrionul s-a transformat în făt.
Până la 3 luni, organele interne ale fătului sunt identice cu ale adultului, iar cortexul şi-a început dezvoltarea, fătul nu percepe durerea în acest stadiu.
Dar când are fătul un suflet? Toma d’Aquino spunea că acest moment este la 6 săptămâni pentru băieţi şi 13 săptămâni pentru fete. Biserica Catolică privea până în acest moment fătul ca o parte din corpul mamei, iar moartea sau eliminarea lui nu prezenta niciun interes. La 6 luni şi jumătate, fătul devine viabil şi creierul este conectat. Fătul îşi dezvoltă capacitatea de a supravieţui în afara uterului, plămânii încep să funcţioneze pentru prima dată iar cortexul cerebral devine funcţional şi totodată conştiinţa umană, apare gândirea umană. Conştiinţa apare devreme dar nimeni nu ştie exact când.