Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Ce se intampla cu sufletul dupa moarte? Sa aflam care este invatatura sfintilor crestini pentru a deslusi un mister care a framantat omul dintotdeauna.
Dupa moarte, noi nu murim, de fapt
Episcopul Teofan Zavoratul ii scrie unei femei care era pe patul de moarte: „Nu vei muri. Trupul tau va pieri, dar tu vei trece intr-o alta lume, deosebita, vei ramane in viata, iti vei aduce aminte de tine si vei recunoaste lumea intreaga care te va inconjura”.
Dupa moarte, suntem mai constienti
Dupa moarte, sufletul este cu mult mai viu, nu mai putin, si este mai constient decat inainte de moarte. Sf. Ambrozie al Milanului ne invata: „Intrucat viata sufletului urmeaza si dupa moarte, ramane un bun care nu se pierde prin moarte, ci sporeste. Sufletul nu este tras inapoi de nicio piedica a mortii, ci este mai lucrator, caci este lucrator in salasul lui, fara vreo legatura cu trupul, care este mai mult o povara pentru el, decat un folos.”
Marele Parinte monah din veacul al V-lea, Sf. Ioan Casian, spunea destul de limpede despre starea lucratoare a sufletului dupa moartea trupului: „Dupa iesirea din acest trup, sufletele nu sunt nelucratoare, nu raman fara cunostinta; aceasta se dovedeste prin pilda omului celui bogat si a saracului Lazar (Luca 16, 22-28) …. Sufletele mortilor nu numai ca nu-si pierd constienta, nu-si pierd nici macar firile lor – adica, nadejdea si frica, bucuria si mahnirea, si ceva din cele ce acestea asteapta sa primeasca la judecata cea de obste, pe care incep sa o guste mai dinainte … Sufletele sunt si mai vii si prea ravnitoare intru slavirea lui Dumnezeu”.

Sufletul, dupa moarte, se afla intre duhuri bune si rele
Cand sufletul isi paraseste trupul, se afla dintr-odata printre alte duhuri, bune si rele. De obicei, sufletul se indreapta catre acele duhuri care sunt mai inrudite duhovniceste si daca pe vremea cand era in trup, se afla sub inraurirea unor duhuri oarecare, va ramane in legatura cu ele si cand va iesi din trup, oricat de neplacut i-ar fi sa le intalneasca.
Asadar, cealalta lume, chiar daca nu ne va fi cu totul necunoscuta, nu va fi o intalnire placuta cu cei dragi, intr-o „tara de vacanta” a fericirii, ci o intalnire duhovniceasca care va cerceta starea sufletului nostru in aceasta viata – daca a fost mai apropiat ingerilor si sfintilor printr-o viata cu fapte bune si cu ascultare fata de poruncile lui Dumnezeu, sau daca din nepurtare de grija sau din necredinta s-a facut lucrator mai potrivit in ceata duhurilor celor cazute.
In primele 3 zile dupa moarte
Vreme de2 zile sufletul se bucura de oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pamant care i-au fost dragi, dar in cea de a treia zi se muta in alte salasuri. Aici Arhiepiscopul Ioan repeta invatatura cunoscuta Bisericii din veacul al IV-lea, cand ingerul care il insotea pe Sf. Macarie al Alexandriei in pustie i-a spus, dandu-i lamurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morti, in cea de a treia zi dupa moarte: „Cand se face pomenirea in biserica in cea de a treia zi, sufletul celui raposat primeste de la ingerul sau pazitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii dintrup …. In primele doua zile, sufletului ii este ingaduit sa umble pe pamant, oriunde vrea, impreuna cu ingerii care il insotesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umbla uneori prin preajma casei in care a ramas trupul, si astfel, el petrece doua zile ca o pasare in cautarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia sa faca fapte bune. In cea de a treia zi, Hristos care Insusi a inviat din morti a treia zi, porunceste sufletului crestin, inchipuind Invierea Sa, sa se inalte la Ceruri ca sa se inchine Dumnezeului tuturor”.
Sf. Ioan Damaschin, in slujba de inmormantare ortodoxa, infatiseaza cu insufletire starea sufletului iesit din trup, dar care se afla inca pe pamant, neputincios sa intre in legatura cu cei dragi pe care ii vede: „Vai, cata lupta are sufletul cand se desparte de trup! Vai, cat lacrimeaza atunci, si nu este cine sa-l miluiasca pe dansul! Catre ingeri ridicandu-si ochii, in zadar se roaga; catre oameni mainile tinzandu-si, nu are cine sa-i ajute. Pentru aceasta, iubitii mei frati, cunoscand scurtimea vietii noastre, sa ne rugam pentru odihna in Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare mila.”
Dupa 3 zile – Vamile Vazduhului
In cea de a treia zi, sufletul trece printre legiuni ale duhurilor celor rele, care pun oprelisti in calea lui si il osandesc pentru felurite pacate, de care fusesera ispitite si ele la vremea lor. Potrivit feluritelor descoperiri, exista 20 de asemenea oprelisti, asa-numitele „vami”, la fiecare dintre ele fiind cercetat un pacat oarecare. Dupa ce trece de o opreliste, sufletul ajunge la urmatoarea, si numai dupa ce trece cu biruinta prin toate, sufletul isi poate urma calea, fara sa fie aruncat de indata in gheena.
In „Viata Sfantului Antonie cel Mare”, Sf. Atanasie cel Mare scrie cum, odata, la apropierea ceasului al noualea, dupa ce Sf. Antonie a inceput sa se roage inainte de a manca, a fost numaidecat rapit de Duhul, si ridicat de ingeri la cer. Dracii vazduhului s-au impotrivit urcusului lui: ingerii, opunandu-se, au cerut sa le faca cunoscute pricinile impotrivirii lor, caci Sf. Antonie nu avea niciun pacat. Dracii s-au straduit sa faca cunoscute pacatele savarsite de el chiar de la nastere; dar ingerii au inchis gurile defaimatorilor, spunandu-le ca nu trebuie sa numere pacatele de la nastere, care fusesera deja sterse prin harul lui Hristos; ci sa spuna ei – daca cunosc vreunul – pacatele pe care le-a savarsit el dupa ce a intrat in monahism si si-a inchinat viata lui Dumnezeu. In osandirile pe care le-au facut, dracii au rostit multe minciuni nerusinate; dar fiindca defaimatorilor le-a lipsit temeiul, cale libera s-a deschis inaintea lui Antonie. Indata ce si-a venit in sine, a vazut ca se afla in acelasi loc unde statuse pentru rugaciune. Uitand de mancare, a petrecut intreaga noapte in lacrimi si suspine, cugetand la multimea de vrajmasi ai omului, la razboiul impotriva unei osti ca aceea, la greutatea drumului prin vazduh, catre rai, si la cuvintele Apostolului care zice: „Lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri” (Efeseni 6, 12; Efeseni 2, 2).
Slujbele Bisericii Ortodoxe au multe pomeniri ale vamilor. Astfel, in Octoih, lucrarea Sf. Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), citim: „O, Preasfanta Fecioara, la ceasul mortii mele, slobozeste-ma din mainile dracilor si de judecata si de osandire si de cercarea cea infricosatoare, si de vamile cele chinuitoare, si de capetenia cea cumplita si de osanda vesnica, o, Maica a lui Dumnezeu”. Apoi: „Cand se va desparti sufletul meu cu sila din madularele trupului, dumnezeiasca mireasa stai langa mine …. ca sa pot trece neoprit de stapanitorii intunericului, care stau in vazduh”.
Cea mai desavarsita infatisare a invataturii despre vamile vazduhului, a Parintilor Bisericii din primele veacuri, este prezentata in omilia despre iesirea sufletului din trup a Sf. Chiril al Alexandriei. Printre multe alte lucruri care se afla in aceasta omilie, Sf. Chiril spune: „Ce frica si cutremur te asteapta, o, suflete, in ziua mortii! Vei vedea draci infricosatori, fiorosi, nemilostivi si uraciosi, ca intunecosii etiopieni, stand inaintea ta. Chiar numai privelistea lor este mai rea decat orice chinuire. Vazandu-i, sufletul se tulbura, se nelinisteste, cauta sa se ascunda, se grabeste catre ingerii lui Dumnezeu. Sfintii ingeri iau sufletul; trecand impreuna cu ei prin vazduh, sufletul se ridica, si ajunge la vamile care pazesc drumul de la pamant la cer, care opresc sufletul, impiedicandu-i suisul la cer. Fiecare vama cerceteaza pacatele de care raspunde; fiecare pacat, fiecare patima isi are vamesii si socotitorii sai.”
Dupa trecerea vamilor – inca 37 de zile in iad si paradis
Apoi, dupa ce a trecut biruitor prin vami si s-a inchinat inaintea lui Dumnezeu, vreme de inca 37 de zile, sufletul merge sa vada salasurile cele ceresti si adancimile iadului, fara sa stie inca unde va ramane, si numai in cea de a 40-a zi se hotaraste salasul pana la obsteasca inviere. De buna seama ca nu este uimitor faptul ca, dupa ce a trecut prin vami si a sfarsit pentru totdeauna cu lucrurile cele pamantesti, sufletul trebuie dus cu adevarat in lumea cealalta, intr-o parte a careia isi va petrece vesnicia.
Potrivit descoperirii pe care a facut-o ingerul inaintea Sf. Macarie al Alexandriei, Biserica face o pomenire aparte pentru cel raposat in cea de a noua zi dupa moarte (departe de simbolismul general al celor noua cete ale ingerilor),  fiindca pana atunci sufletului i se arata frumusetile raiului, si numai dupa aceasta, pentru celelalte zile ramase pana la 40, i se arata chinurile si grozaviile iadului, inainte de a se hotari, in cea de-a 40-a zi, locul unde va astepta invierea mortilor si Judecata de Apoi.