Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Cea mai veche istorie scrisă cunoscută pe care o avem – datând din aproximativ 3.500-4.000 î.Hr. – începe doar în acel moment, deoarece un eveniment cataclismic, cum ar fi Marele Potop, descris atât în ​​Coran, cât și în Biblie, a distrus orice civilizație care existat înainte. Atât Coranul, cât și Biblia descriu un potop asociat cu profetul Nuh (Noe), care ar fi putut reseta progresul umanității, fără a lăsa urme ale societăților anterioare sau înregistrări scrise.
Potrivit Bibliei, Noe a trăit până la 950 de ani, iar în Coran se spune că Nuh a petrecut 950 de ani predicând poporului său. Ambele texte descriu durate de viață foarte lungi, ceea ce se aliniază cu ideea că oamenii timpurii ar fi putut trăi mai mult decât noi astăzi. Dacă considerăm aceste durate de viață ca fiind adevărate, este posibil ca oamenii de la Adam până la Noe să fi avut vieți prelungite, Biblia numărând chiar 10 generații de la Adam până la Noe. Coranul, de asemenea, conturează o descendență de la Adam până la Nuh. Pe baza acestui fapt, unele interpretări estimează o perioadă de aproximativ 10.000 de ani pentru aceste generații. Acest lucru ar plasa începutul omenirii cu aproximativ 20.000 de ani în urmă, cu mult înainte de începerea istoriei înregistrate.
În urma acestui Mare Potop, s-ar putea ca omenirea să fi avut nevoie de 1.000-2.000 de ani pentru a-și recupera, repopula și restabili societățile organizate. Acest lucru ar explica de ce începem să vedem urme ale civilizațiilor complexe și înregistrări scrise abia în jurul anului 4.000 î.Hr. – la mii de ani după Marele Potop, când omenirea reconstruise suficient pentru a dezvolta sisteme de scriere, agricultură și alte semne distinctive ale civilizației.
Interesant este că miturile inundațiilor sunt comune în multe culturi, de la textele mesopotamiene precum Epopeea lui Gilgameş până la tradițiile hinduse, sugerând că aceste relatări ar putea proveni dintr-o memorie colectivă a unui adevărat potop catastrofal. Deși știința nu susține un singur potop la nivel global, există dovezi ale unor inundații masive și ale creșterii nivelului mării cu aproximativ 10.000-12.000 de ani în urmă, la sfârșitul ultimei ere glaciare din timpul perioadei lui Younger Dryas (Dryasul recent). Astfel de evenimente ar fi avut un impact dramatic asupra societăților umane timpurii, dând posibil naștere la povești despre un potop care „a șters” lumea.
În plus, descoperirile arheologice recente sugerează că societățile organizate ar fi putut exista mult mai devreme decât se credea în mod tradițional. De exemplu, Göbekli Tepe din Turcia, construit în jurul anului 9.500 î.Hr., arată dovezi ale unei organizări sociale complexe care precedă comunitățile agricole. Acest lucru sugerează că societățile pre-potop ar fi putut atinge un nivel avansat pe care abia am început să-l luăm în considerare.
Deci, teoria ar fi următoarea: un Mare Potop, amintit atât în ​​Coran, cât și în Biblie, a resetat civilizația umană. În urma acestui eveniment catastrofal, s-ar putea să fi fost nevoie de mii de ani pentru ca oamenii să se reconstruiască până la punctul în care vedem începutul istoriei scrise. Această idee ar putea explica de ce istoria înregistrată este limitată la ultimii 6.000 de ani: este povestea celei de-a doua ascensiuni a umanității, cu cele mai vechi mituri și texte religioase ale noastre păstrând amintiri îndepărtate ale unei lumi și mai vechi.