Următoarea întâmplare pare prea „paranormală” pentru a fi crezută, dar ea s-a întâmplat, conform martorilor. Era anul 1944, în Rusia, într-un lagăr de prizonieri români. Acolo se întâlniseră doi militari: unul, pe nume D. Malamuceanu, care era cunoscut ca şi puternic hipnotizator, iar celălalt, I. Ştefănescu, care avea puteri de medium. Lui Ştefănescu îi era un dor nebun de soţia lui, care îi născuse şi un copil în timpul războiului, şi care locuia cu tatăl ei la Ploieşti. Aşa că, având ajutorul camaradului său, Malamuceanu, pur şi simplu se lăsa hipnotizat şi, în transă, făcu un „salt cuantic” din lagărul din Rusia până în casa lui din Ploieşti!
Soţia lui Ştefănescu stătea la fereastră cu copilul în braţe, îl legăna cu braţele şi se uita afară pierdută în gânduri. La un moment dat, auzi deschiderea uşii de la casă. Femeia, uimită, fericită şi tulburată, îşi vede în hol soţul, în carne şi oase. În aceeaşi clipă îl chemă pe tatăl ei, aflat în altă cameră, să vină repede. Sosind la chemarea fiicei sale, tatăl s-a uitat la ea nedumerit. O vedea că se uita la cineva, în hol, dar el nu vedea nimic în locul respectiv. I-a luat copilul din braţe. Fiică-sa s-a repezit în hol rostind numele bărbatului ei, sosit acasă de pe front. S-a repezit cu ochii în lacrimi să-şi îmbrăţişeze bărbatul. Dar braţele femeii, aşa cum a văzut şi tatăl, au cuprins cu disperare aerul! Înnebunită de iluzie, femeia s-a prăbuşit pe podea.
Materializarea prin inducţie hipnotică fusese atât de puternică, încât s-a manifestat ca o realitate din lumea fizică. Tatăl nu mai avea nicio îndoială că fiică-sa înnebunise! Dar când a primit o scrisoare din lagăr, în care ginerele descria cu lux de amănunte cum îi văzuse pe ei în dimineaţa respectivă, s-a convins că, într-adevăr, se petrecuse o minune. Subofiţerul îi reproşa soţiei sale că era nepieptănată în dimineaţa respectivă, îmbrăcată cu o rochie pătată, iar totul la ea i se păruse lui că trăda delăsare şi suferinţă…