Un pas important în crearea primului hibrid om-maimuţă: cercetătorii au crescut embrioni himerici om-maimuţă care au supravieţuit până la 20 de zile!

O echipă internațională de oameni de știință din China și SUA a crescut cu succes embrioni himerici om-maimuță de până la 20 de zile, o premieră mondială, împingând simultan granițele științei și eticii.
Cercetarea a fost condusă de expertul în genetică Juan Carlos Izpisua Belmonte de la Institutul Salk din California, care, împreună cu echipa sa, a implantat celule stem umane în embrioni de primate. În timp ce etica unei astfel de cercetări va fi dezbătută în anii următori, beneficiile potențiale – ca aflarea secretelor privind evoluţia biologică și dezvoltarea de noi modele de biologie umană – sunt suficient de importante pentru a justifica riscul.
„Un obiectiv important al biologiei experimentale este dezvoltarea de sisteme model care să permită studierea bolilor umane în condiții in vivo”, a spus Belmonte.
Embrioni ai maimuței macac au fost injectați cu celule stem pluripotente umane. După cum sugerează și numele, aceste celule stem pot produce mai multe tipuri diferite de țesuturi, atât țesuturi embrionare, cât și țesuturi non-sau extra-embrionare. Celulele umane au fost detectate în 132 de embrioni himerici la 24 de ore de la implantare, în timp ce 103 dintre embrioni himerici încă se dezvoltau 9 zile mai târziu. Până în ziua a 19-a, numărul celulelor supraviețuitoare au scăzut la trei. Toți embrionii au fost distruși în 20 de zile de la crearea lor.
Himerele au fost fabricate din anii ’70, cu diferite grade de succes. Cercetarea se face de obicei la rozătoare, dar mai recent s-a utilizat ADN de porc și oaie.
Tehnologia necesară care a permis embrionilor maimuțelor să supraviețuiască în afara corpului pentru o perioadă atât de lungă de timp a fost dezvoltată de Weizhi Ji și echipa sa de la Universitatea de Știință și Tehnologie Kunming din Yunnan, China. Analizând probele, cercetătorii au reușit să determine ce căi de comunicare între maimuță și celulele umane erau viabile în generația de himere viitoare și care nu.
Acest lucru va extinde posibilitatea de a produce viitoare himere cu specii mai îndepărtate genetic de oameni decât maimuțele, deschizând ușile către căi de cercetare unice, inclusiv creșterea de organelor transplantabile pentru utilizare la oameni.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): rt.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate