Preotul Visarion Alexa, paroh la Biserica Pogorarea Sfantului Duh, Sfantul Nicolae – Militari (Bucuresti) a participat pe 3 septembrie 2016 la emisiunea „360 de grade” difuzata sambata seara la B1 TV. Inregistrarea emisiunii o puteti gasi AICI.
Preotul s-a lansat in acuzatii extrem de grave asupra tuturor celor care sunt obsedati de Sarmizegetusa sau Sfinx ca „locuri sfante” de pelerinaj energetic. Iata cateva extrase din emisiunea amintita, o emisiune in care invitatii au vorbit despre locurile spirituale din Romania si anumite slujbe din practica bisericii:
1:44:54: „Eu nu m-as duce sa ma rog la Sarmizegetusa dintr-un singur motiv: acolo a existat o credinta demoniaca pentru ca dacii ii omorau pe cei mai tineri, ii aruncau in sulite si ii trimiteau in ceruri, iar Decebal este un sinucigas (…) O fi Decebal un simbol si un rege, dar, din punct de vedere al relatiei cu Hristos si cu venirea lui Dumnezeu pe Pamant, atunci eu nu pot sa ma inchin lui Decebal. El este un simbol al neamului romanesc, dar nu este Dumnezeu pe pamant si nici inger pazitor”.
* „Sarmizegetusa nu este un loc incarcat energetic. Din punctul meu de vedere ca si crestin, Sarmizegetusa este un loc in care s-au facut practici demoniace (…) Din punctul meu de vedere, ca si preot, ca si crestin, n-as recomanda unui crestin sa mearga sa se roage pe Bucegi, la Sfinx sau la Sarmizegetusa. De ce? Pentru ca nu sunt locuri unde s-ar fi rugat vreun sfant”.
* „Eu stiu ca pe Internet exista opinia ca la Sfinx la Bucegi ar exista o poarta energetica extraordinara sau tot felul de tuneluri, de unde va veni salvarea lumii. Din punctul meu de vedere, sunt pur si simplu basme (…) Nu recomand crestinilor locuri care nu sunt legate de crestinism, de Hristos. Indiferent ce fel de energie benefica ar cauta. In afara de Hristos, nu exista alta energie benefica”.
1:51:20: „Daca cineva vine la mine si imi spune ca… parinte, merg in diverse locuri sa ma incarc de energie, printre care altarul de la Sarmizegetusa al vechilor daci, atunci eu o sa il opresc de la impartasanie si o sa-i spun ca nu il pot impartasi pana cand nu isi stabileste identitatea spirituala (…) Astea sunt regulile jocului!”