Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
De mii de ani, in toate religiile lumii, a existat credinta ca rugaciunea are efecte miraculoase asupra sufletului si trupului omenesc. Peste tot in lume exista mii de marturii ale oamenilor care afirma ca s-au vindecat de boli incurabile, in stadii terminale, prin puterea credintei lor, prin puterea rugaciunii.
Pana de curand, aceste „miracole” erau explicate de oamenii de stiinta prin forta autosugestiei sau prin efectul placebo. Conform teoriei lor, in situatii-limita, mintea umana poate influenta organismul atat de puternic, incat sa il determine sa lupte cu boala si, astfel, omul sa se vindece. De cele mai multe ori, asemenea fenomene erau privite de savanti cu scepticism si considerate cazuri exceptionale, care nu meritau sa fie luate in calcul pentru studiile stiintifice. In urma cu cativa ani, insa, aceiasi oameni de stiinta au demonstrat ca rugaciunea este un fenomen care are un impact pozitiv puternic asupra organismului uman.
Primii pasi in incercarea temerara de a demonstra ca rugaciunea vindeca l-au facut savantii rusi. In anul 1986, Valeri Slezin, profesor la Institutul de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica „Behterev” din Sankt Petersburg, dintr-o pura intamplare, a ajuns sa analizeze encefalograma unui om care se afla in stare de profunda rugaciune. Rezultatele l-au uimit! „In momentul rugaciunii, lobul parietal al creierului, raspunzator de orientarea in spatiu, de procesarea informatiilor senzoriale, din motive inca nedeslusite, se inchide, si omul pierde legatura cu mediul exterior, trecand dincolo de limitele realitatii concrete. Omul care se roaga inceteaza sa se perceapa pe sine ca individualitate si, in acele momente, fuzioneaza cu Universul, cu divinitatea, se conecteaza la energia primordiala. Astfel, toate functiile organelor se normalizeaza, sistemul imunitar se consolideaza si, practic, omul se insanatoseste!”, sustine profesorul Slezin.
Rezultatele descoperirii sale senzationale au fost prezentate in cadrul mai multor conferinte nationale, dar in anii ’80, in Uniunea Sovietica, religia reprezenta – inca – un subiect-tabu, astfel ca profesorul Slezin a fost avertizat sa inceteze a mai propaga asemenea teorii „fanteziste”. Cu toate riscurile, cercetatorul rus si-a continuat studiile si, de-a lungul a doua decenii, a analizat sute de electroencefalograme ale oamenilor aflati in stare de rugaciune intensa. Pentru o acuratete maxima, profesorul rus a supus cercetarii sale oameni din diverse categorii sociale, cu religii, profesii, varste si preocupari complet diferite. Rezultatele ramaneau aceleasi: in timpul rugaciunii, activitatea creierului se diminueaza de zece ori si lobul parietal se decupleaza de realitate.
Pana la descoperirea savantului rus, teoria oficiala sustinea ca activitatea emisferelor cerebrale trece, periodic, prin trei stari: de veghe, cand omul este constient, de somn lent, cel fara vise, si de somn rapid, cel cu vise. Valeri Slezin a fost cel care a depistat o stare care nu semana cu niciuna din cele trei deja cunoscute: starea de rugaciune.
Este cunoscut faptul ca activitatea electrica a creierului omului matur, aflat in stare de veghe, are o frecventa intre 8 si 30 de hertzi. Profesorul Slezin a descoperit ca cea de a patra stare, cea de rugaciune, in care omul ramane, totusi, lucid, are o frecventa atipica, foarte joasa, de doar trei hertzi. Aceasta frecventa este intalnita doar in stare de inconstienta, de somn profund sau poate fi observata la sugarii de trei luni. Bebelusii, in prezenta mamei, se simt in siguranta deplina, se simt extrem de iubiti si ocrotiti, de aceea frecventa activitatii electrice a creierului lor este foarte joasa. Pe masura inaintarii in varsta, aceasta stare de confort se estompeaza, iar in final dispare. Ca urmare, frecventa undelor cerebrale se accelereaza.

„Starea de rugaciune este starea in care diferite zone ale constiintei se inchid, frecventa undelor cerebrale scade simtitor si omul deschide un canal de legatura directa cu divinitatea. Aceasta stare, ca si celelalte trei, este absolut necesara individului uman. In timpul rugaciunii profunde, credinciosul simte prezenta divinitatii, simte preaplinul dragostei Lui si atunci, toate fricile sale dispar. Ca urmare, organismul sau este pregatit sa lupte cu orice”, afirma cercetatorul rus.
Conform teoriei sale, practicand intens si continuu aceasta stare de rugaciune, organismul uman poate ajunge sa nu mai depinda de timp, putand functiona fara hrana, somn, fara apa sau chiar oxigen. „In starea de iluminare, cand granita dintre lumea pamanteana si cea inalta se estompeaza, cand timpul se opreste, in creierul omului se activeaza abilitati fenomenale, ce practic nu au limite”.
Sursa: Revista „Formula As”