In anul 1940, profesorul Ilie Mocanu era student la Filozofie si Litere la Universitatea din Bucuresti, si un pasionat al lecturii din domeniul stiintelor spirituale. La acea varsta se pare ca a avut prima revelatie paranormala. Iata ce povestea ulterior profesorul: „Stand intins in pat, ma concentram intr-un punct fix. La un moment dat, am vazut o piramida stralucitoare, o piramida de cristal. Vedeam ca sunt detasat de corp si pe masura ce ma apropiam de varful piramidei, un sentiment de fericire pura ma cuprindea. In momentul acela, lucid fiind si voind sa fac o miscare, am constatat cu groaza ca trupul meu era inert, iar eu ma aflam dincolo de el, detasat. Stiind ca in asemenea cazuri e posibil sa nu mai poti reveni in corpul tau, cu greu am inchis ochii si, treptat, am inceput sa ma misc, sa misc miinile, apoi picioarele, pana cand mi-am revenit.”
Pentru profesor, au urmat ani de inchisoare comunista (Jilava, Gherla), unde a practicat rugaciunea isihasta, care se face deasupra inimii, inspirand numele Fiului lui Dumnezeu si exprimand iertarea pacatelor. Dupa un numar nedeterminat de ani de rugaciune isihasta facuta, profesorul Ilie Mocanu se trezea din somn cu vederea crucii luminoase ca soarele in inima, si rugaciunea se rostea in afara vointei sau efortului sau.
El a povestit ulterior: „Prin 1962 si 1963, aflandu-ma in inchisoare rosteam rugaciunea de peste zece mii de ori, zilnic. Atunci am trait urmatoarea revelatie: Crucea s-a invaluit in lumina. Lumina s-a extins treptat in tot corpul. Eu insumi traiam invaluit in lumina, o lumina alta decat cea naturala, o lumina spirituala pe care o vedeam fie ca aveam ochii inchisi sau deschisi. In acest moment am trait nenumarate revelatii de natura divina. Dar trebuie sa marturisesc aici un lucru esential. Toate revelatiile de natura divina erau in general precedate de incercari negative, datorate unor persoane din jurul meu si mai ales interventiei negative a unor forte spirituale care deveneau sensibile si ma torturau ingrozitor. Dar dupa ce depaseam incercarile demonice, obtineam, rugandu-ma, si mai multa lumina, iar revelatiile erau mai profunde, mai esentiale. In felul acesta am progresat, urcand din treapta in treapta pana cand fortele negative s-au indepartat. Unii teologi intalniti in inchisoare mi-au spus ca am trait o experienta foarte periculoasa, de unul singur, care se poate realiza numai in manastire sub indrumare si supraveghere”.