Timp de zeci de ani, căutarea vieții extraterestre i-a atras pe oamenii de știință către planetele și lunile din sistemul nostru solar. Acum, un studiu recent aruncă o lumină asupra unuia dintre cele mai neglijate corpuri cereşti din vecinătatea noastră cosmică: Miranda, satelitul lui Uranus. În ciuda dimensiunilor sale mici și a orbitei îndepărtate, Miranda poate adăposti un ocean vast ascuns sub crusta sa înghețată – un ocean care ar putea oferi condițiile perfecte pentru viață.
La aproape trei miliarde de kilometri de Pământ, Miranda se află prea departe de Soare. Această lună minusculă, cu o lungime de aproximativ 470 de kilometri, și-a dezvăluit pentru prima dată caracteristicile ciudate de suprafață în imaginile capturate de Voyager 2, în timpul zborului său din 1986. Imaginile au arătat un teren fracturat, cu falii, cu regiuni cunoscute sub numele de coroane, care sugerează un trecut turbulent. De ani de zile, oamenii de știință s-au nedumerit asupra acestor modele misterioase, deoarece dimensiunea mică și compoziția înghețată a lui Miranda ar fi trebuit să o lase înghețată și inactivă. Cu toate acestea, acest nou studiu sugerează că forțele mareelor ​​de la Uranus pot genera suficientă căldură internă pentru a menține un ocean lichid sub crusta lui Miranda, făcând posibil un habitat pentru viață.
Imaginile lui Voyager 2 cu Miranda au arătat o imagine a unei lumi cu o istorie geologică complexă, una care sugerează căldură și activitate internă sub suprafață. Arden, Inverness și Elsinore Corona – cele trei regiuni cele mai mari care prezintă activitate de suprafață neobișnuită – se remarcă prin modele distincte de fracturi și creste. Fiecare coroană este unică, dar toate indică un nivel de deformare geologică rar în rândul lunilor înghețate. Cercetătorii au bănuit de mult că aceste formațiuni sugerează procese intense în Miranda, iar studiul recent realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Dakota de Nord și de la Institutul de Științe Planetare a aprofundat această viziune.
Echipa, condusă de Caleb Strom și Tom Nordheim, a aplicat modele de stres pentru a investiga modul în care forțele gravitaționale ar putea modela suprafața satelitului Miranda. Folosind aceste modele, ei au examinat modul în care gravitația puternică a lui Uranus se întinde și o comprimă pe cea a satelitului Miranda, creând căldură care ar putea topi părți din interiorul său înghețat. Cunoscut sub numele de încălzire prin maree, acest fenomen are loc pe măsură ce forțele gravitaționale se flexează și trag de crusta lunii. Se crede că același proces menține oceanele lichide sub gheață pe luni precum Europa (a lui Jupiter) și Enceladus (a lui Saturn), ambele indicând semne de activitate geologică și sunt considerate printre cele mai bune locuri pentru căutarea vieții dincolo de Pământ.
Pe Miranda, prezența unui ocean subteran depinde de subțirimea crustei sale înghețate. Strom și echipa sa cred că această crustă ar putea fi subțire până la 30 de kilometri, ceea ce ar permite căldurii generate de forțele mareelor ​​să pătrundă suficient de adânc pentru a susține apa lichidă de dedesubt. Studiul estimează că, dacă învelișul de gheață al satelitului Miranda este într-adevăr subțire, sub el ar putea exista un ocean ascuns de până la 100 de kilometri. Un astfel de ocean ar conține rezerve vaste de apă lichidă, ingredientul esențial pentru viața așa cum o cunoaștem. În mediul extrem al acestei mări subterane, organismele microbiene ar putea supraviețui în moduri similare extremofililor găsiți pe Pământ, care trăiesc în unele dintre cele mai inospitaliere locuri ale planetei.
Potențialul unui ocean lichid pe satelitul Miranda transformă această lună mică într-un punct focal pentru astrobiologi. Locația sa, orbitând în jurul unui gigant gazos în adâncurile frigide ale sistemului solar, ar părea să-l facă un candidat improbabil pentru viață. Dar descoperirile sugerează că forțele gravitaționale ar fi putut menține oceanul lui Miranda într-o stare lichidă. Efectul de încălzire a mareelor ​​ar genera suficientă căldură pentru a preveni înghețarea oceanului, permițându-i să existe de sute de milioane de ani – suficient de mult pentru ca viața să poată apărea.
Sursa: studiul ştiinţific „Constraining Ocean and Ice Shell Thickness on Miranda from Surface Geological Structures and Stress Modeling” / iopscience.iop.org