Ceahlăul este muntele cu cele mai multe legende şi poveşti care însoţesc aproape fiecare formaţiune din rezervaţia naturală. Legendele şi poveştile de pe muntele Ceahlău au fost înregistrate de scriitorul şi folcloristul Alecu Russo, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Una dintre legendele Ceahlăului, cea despre Turnu lui Budu, a constituit izvor de inspirație pentru Eminescu, care a transpus-o în cunoscuta-i poezie „Strigoii”. Budu, un tânăr și viteaz conducător de oști din timpul lui Alexandru cel Bun, s-a îndrăgostit de domnița Ana, fiica domnului țării, jurându-și unul altuia credință după rânduiala dintotdeauna a marilor iubiri. Dar tânărul este răpus într-o bătălie, iar Ana, cernită în durerea ei, nu mai acceptă căsătoria cu niciunul dintre tinerii de neam mare atrași de farmecul ei.
Cu unul dintre ei, Domnul a hotărât totuși nunta împotriva voinței fetei. Aceasta cere ajutorul unei vrăjitoare, care îi aduce logodnicul (Budu), dar care era acum doar un strigoi. Ei pornesc călărind în vijelia nopții spre muntele sfânt – Ceahlăul. La cântatul cocoșilor, dinspre ziuă însă, puterea vrăjitoriei se destramă, iar strigoiul este prefăcut în stânca de care i se leagă până astăzi numele.
Eminescu transfigurează această legendă populară, într-o capodoperă poetică:„Cum ei mergând alături, se ceartă, se-ntreabă/Nu văd în fundul nopții o umbră de roșcată,/Dar simt că-n al lor suflet trecu fior de gheață,/De-a morții gălbeneală pieriți ei sunt la față…/Ei simt ca lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă.”