Există zvonuri puternice că mulţi ofiţeri nazişti de rang înalt au fugit din Germania, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în bazele secrete care au fost construite încă din perioada interbelică.
Astfel, unele surse susţin că un „ultim batalion” de soldaţi germani a reuşit să scape ascunzându-se în Arctica şi America de Sud, fugind cu submarine în ultimele zile ale războiului.
Este posibil ca germanii să fi deţinut şi oraşe cu înaltă tehnologie în junglele îndepărtate ale Americii de Sud. Un număr de istorici militari, precum col. Howard Buechener, autorul cărţii „Secretele lancei sfinte şi cenuşa lui Hitler”, susţin ca germanii creaseră deja baze secrete pe teritoriul Reginei Maud (Polul Sud), în timpul războiului. De asemenea, în peste o sută de rapoarte se aminteşte că nave germane având la bord oameni de ştiinţă, aviatori şi politicieni s-au îndreptat către ultima fortăreaţă nazistă. Două dintre aceste nave s-au predat în Argentina la 3 luni după încheierea războiului.
În 1947, Marina Americană a invadat Antarctica, mai puţin zona germană denumită Noul Schwabenland. În timpul unui raid, instrumentele de navigaţie de înaltă tehnologie ale amiralului Byrd au fost date peste cap şi un întreg detaşament a fost nevoit să se întoarcă la centrul de comandă bazându-se pe navigaţia de teren. Se spune adesea că patru dintre avioanele pe care Byrd le-a folosit la invazia în Antarctica au fost răpuse de navete discoidale. Marina americană s-a retras şi nu s-a mai întors în zonă până în 1957.
Alte baze militare naziste se presupune că au existat în zone izolate din America de Sud, cel mai probabil în locaţii din munţii acoperiţi de junglă şi chiar şi în zona de sud a fiordurilor chiliene.
Potrivit cărţii „Cronicile din Akakor”, publicată prima dată în Germania de jurnalistul Karl Brugger, un batalion german se refugiase într-un oraş subteran la graniţa dintre Brazilia şi Peru. Brugger, un jurnalist german care a trăit în Manaus, a fost asasinat în suburbia Ipanema din Rio de Janeiro în 1981.