Imagine generata de Microsoft AI
Dintotdeauna, unii oameni s-au temut că spargerea unei oglinzi poate duce la 7 ani de nenorociri. Istoria acestei superstiții ne duce la vechii greci și romani, care atribuiau puteri misterioase imaginilor reflectate.
Însă, mayașii antici aveau o perspectivă diferită asupra oglinzilor sparte. În timpul primului mileniu, mayașii au folosit astfel de oglinzi – în orașe din sudul Mexicului până în vestul Hondurasului – ca şi canale de comunicare supranaturală. În loc să fie făcute din sticlă, majoritatea oglinzilor mayaşe antice erau bucăți întunecate de minereu de fier lustruit, lipite împreună ca mozaicuri pe o bucată de ardezie sau lemn. Nobilii mayaşi purtau oglinzile pe spate, le expuneau pe tronuri și le puneau în morminte.
Folosind halucinogene, acești nobili mayaşi se uitat la reflexele lor, căutând experiențe mistice. Crăpăturile dintre piese creau reflexii fracturate, distorsionate, prin care se credea că oamenii pot vorbi cu ființe divine. Nobilii sperau să găsească înțelepciune în ținuturile dincolo de oglinzi, pe care le asociau cu zei, strămoși și alte spirite.
Artiștii au descris adesea aceste spirite ca fiare fantastice și himere, în diverse picturi și sculpturi. Uneori, ei îi înfățișau pe nobilii mayaşi vorbind cu himerele; alteori, ei reprezentau aceste ființe ca intermediari pentru conversații cu strămoși și zei. Aceste conversații aveau loc în vise, transe și halucinații, adesea între două ființe folosindu-se oglinzi.