In crestinism, moastele reprezinta ramasitele trupesti ale unui sfant sau martir decedat, sau obiectele asociate cu aceste ramasite. Moastele pot reprezenta schelete intregi, dar, de cele mai multe ori, consta in parti distincte ca oase, par sau dinti. Parti din imbracamintea purtata de sfantul decedat sunt considerate, de asemenea, ca fiind moaste.
Moastele au jucat un rol important in ritualurile crestine, inca din primele secole ale mileniului I. Venerarea moastelor este respinsa de majoritatea crestinilor protestanti, precum si a altor secte desprinse din crestinism (ca Martorii lui Iehova), dar ele joaca un rol important in crestinatatea catolica si ortodoxa.
Venerarea moastelor in Biblie
Desi venerarea moastelor nu este prezentata in mod explicit in Biblie, totusi, sustinatorii ei au gasit in Biblie urmatoarele pasaje care ar sprijini-o:
4 Regi 14:21: „Dar iata, odata, cand ingropau un mort, s-a intamplat ca cei ce-l ingropau sa vada una din aceste cete si, speriindu-se, au aruncat mortul in mormantul lui Elisei. Cazand acela, s-a atins de oasele lui Elisei si a inviat si s-a sculat pe picioarele sale”.
Matei 9:20-22: „20. Si iata o femeie cu scurgere de sange de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui.21. Caci zicea in gandul ei: Numai sa ma ating de haina Lui si ma voi face sanatoasa;22. Iar Iisus, intorcandu-Se si vazand-o, i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Si s-a tamaduit femeia din ceasul acela”.

Marcu 15:43: „Si venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus.”
Fapte 5:15-16: „15. Incat scoteau pe cei bolnavi in ulite si-i puneau pe paturi si pe targi, ca venind Petru, macar umbra lui sa umbreasca pe vreunul dintre ei.16. Si se aduna si multimea din cetatile dimprejurul Ierusalimului, aducand bolnavi si bantuiti de duhuri necurate, si toti se vindecau.”
Fapte 19:11-12: „11. Si Dumnezeu facea, prin mainile lui Pavel, minuni nemaiintalnite.12. Incat si peste cei ce erau bolnavi se puneau stergare sau sorturi purtate de Pavel, si bolile se departau de ei, iar duhurile cele rele ieseau din ei.”
Pentru catolici si ortodoxi, aceste pasaje sunt suficiente pentru a demonstra validitatea venerarii moastelor.
Venerarea moastelor in Biserica crestina timpurie
Istoricul protestant Adolf Harnack a scris urmatoarele despre venerarea moastelor in crestinismul timpuriu:
„Niciun doctor faimos din acele timpuri n-a respins-o. Toti, inclusiv parintii Cappadocieni (n.t. Sf. Vasile cel Mare, episcop de Caesarea, Sf. Grigore de Nyssa, episcop de Nyssa, si Sf.Grigore de Naziansus, patriarhul Constantinopolului) au sprijinit-o. Numeroase miracole care s-au infaptuit prin oase si moaste au confirmat venerarea lor. Astfel, Biserica n-a renuntat la practica sa, desi a fost lansat unii care privea venerarea moastelor ca un act pagan” („Istoria dogmei”, vol.IV)
Cea mai timpurie datare despre venerarea moastelor apare intr-o lucrare datata in jurul anului 150 d.Hr. si intitulata „Martiriul lui Policarp”, in care se vorbeste despre moartea Sf. Policarp, cel despre care se crede ca l-ar fi cunoscut pe apostolul Ioan din Biblie. Iata ce au facut discipolii sfantului in Smyrna:
„I-am luat oasele, care sunt mult mai pretioase decat orice pietre pretioase si mult mai valoroase decat aurul, si le-am pus intr-un loc potrivit, acolo unde Domnul ne va permite sa ne adunam impreuna in bucurie, pentru a celebra martiriul sau.”
Sf. Ieronim (347-420), mare teolog crestin, explica de ce sunt venerate moastele:
„Nu veneram, nu ne inchinam mai multe unei creaturi, chiar si sfant sa fie, decat Creatorului nostru, ci pur si simplu, prin venerarea moastelor acelor martiri crestini, noi il veneram pe El, Creatorul, pentru care acei crestini si-au dat viata”.
In anul 787, in Conciliul de la Niceea, toti episcopii crestini au sustinut venerarea icoanelor, imaginilor si moastelor:
„[Iar] cei care cuteaza sa cugete sau sa invete altfel, sau, urmand blestematilor eretici, [indraznesc] sa dispretuiasca predaniile Bisericii, nascocind sau lepadand ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoana zugravita, fie sfinte moaste de mucenici, sau [indraznesc] sa cugete stramb si viclean pentru a rastalmaci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicesti, inca si [de vor indrazni cu necuviinta] sa foloseasca in chip profan sfintele vase sau sfintele manastirilor: poruncim ca toti acestia, daca sunt episcopi sau clerici, sa fie caterisiti, iar daca sunt monahi sau laici, sa fie indepartati de la impartasanie [sa fie afurisiti].”