Viaţa adevărată a marelui actor francez Alain Delon: îl fascina puterea

Astăzi, 18 august 2024, mass-media a anunţat moartea marelui actor, Alain Delon, star-ul nr.1 al cinematografiei franceze. Dar cine a fost cu adevărat Alain Delon şi ce viaţă a avut? În plină glorie, în anul 1973, când nu avea nici 40 de ani, celebra revistă franceză „Paris Match” îi ia un interviu şi îi descrie viaţa. Aceasta era viaţa lui Alain Delon, şi nu cea cosmetizată în diverse surse. Citez din reportajul şi interviul mai sus menţionat.
* Alain Delon îmbină în mod abil utilul cu plăcutul. El adoră cinematograful, deşi susţine că filmul nu-l mai amuză. Mai precis nu-l mai amuză să-l facă aşa cum l-a făcut pînă acum. Drept care şi-a întemeiat propria sa casă de producţie cinematografică – „Adel-Films”.
* Lui Delon îi place să bea un păhărel într-un restaurant bun. Probabil că din această cauză a şi devenit acţionarul unui foarte select local de noapte parizian.
* Delon e nebun după cai. Aşa că a cumpărat vreo zece cai de curse. Din păcate, i-a fost refuzată participarea la marile derbiuri în calitate de proprietar.
* Lui Delon îi place să zboare cu propriile lui aripi. Nimic mai simplu, mai ales dacă ai propria ta societate de transporturi aeriene. Şi o are. Se numeşte „Transunion”; „Air France” n-a văzut cu ochi buni pe frumosul concurent.
* În fine, Alain Delon are şi un hobby. Colecţionează arme, lucru nevinovat şi plăcut. Piese vechi, rare şi scumpe.
* Aşadar, fermecătorul, misteriosul bărbat cu ochi albaştri a devenit un foarte rece şi foarte calculat om de afaceri.
* Da, Alain Delon e bogat şi celebru. Admiraţia mulţimilor nu-i mai este suficientă. Pe Alain Delon, susţin unii, îl fascinează puterea. Gustul puterii, mai ales.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: Crypto News , FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate