O entitate providențială, sub forma unui om foarte bătrân, i s-a arătat ciobanului Petre Gheorghe Lupu, cunoscut sub numele de Petrache Lupu, în comuna Maglavit (județul Dolj), care aparținea clăcașilor împroprietăriți de lege în 1919. Ciobanul Petrache Lupu, tânăr atunci, de vreo 24 de ani, își trăia viața exclusiv în frumusețea naturii, păscându-și oile pe malul Dunării. Suferea din naștere de surdo-mutism; în rest, el era un om perfect sănătos mintal, religios și evlavios.
La 31 mai 1935, într-o vineri la apusul soarelui, întorcându-se acasă, trecând printr-o pădure, în dreptul unor buturugi, a fost întâmpinat de o ființă stranie, supranaturală. „Un moș” – după spusele sale – impunător și foarte bătrân, cu o figură blândă, care nu era îmbrăcat în straie omenești, ci acoperit aproape complet de părul alb ca zăpada ce se cobora pe corp în plete. Entitatea aceasta nu atingea pământul, plutea în aer, la o distanță de 25-30 centimetri de pământ.
Din punct de vedere științific, acest fenomen se numește levitație, dovadă că viziunea lui Petrache Lupu nu a fost a unui muritor care putea să ne înșele. Această ființă stranie, ireală răspundea un miros extraordinar de plăcut și frumos, ce nu avea nimic comun cu cele mai alese parfumuri omenești.
Ciobanul cuprins de teamă, transfigurat, a căzut în extaz și, în genunchi stând, l-a auzit pe moș spunându-i cu voce blândă: „Să te duci în sat și să spui oamenilor că eu m-am arătat ție. Iar ei să se lase de rele, de hoții, de crime și nelegiuiri, să nu mai lucreze în zilele de duminică şi de sărbători, să se roage la biserică, să se pocăiască, altfel mare prăpăd și necazuri vor veni peste ei”.
În jurul lui Petrache Lupu erau și alți ciobani care l-au văzut îngenuncheat și vorbind cu o ființă nevăzută de ei. Și au observat un fapt miraculos: ciobanului îi revenise graiul – vorbea pentru prima oară!
Petrache Lupu însă nu a dat ascultare celor auzite, iar in altă zi, tot într-o zi de vineri, „moșul” i s-a arătat din nou. S-a certat că nu a dus la îndeplinire ce i s-a spus, și chiar i-a vărsat găleata cu lapte ce o avea asupra lui. Ciobanul a răspuns că i-a fost rușine de oameni, că nu-l vor crede, dar ulterior el s-a dus totuși în sat și a povestit miraculoasele vedenii.
Din acele clipe, din întreaga țară și ulterior din întreaga lume au început să sosească, aproape în valuri succesive, mii și sute de mii de oameni credincioși și curioși să vină la Maglavit, printre care mulți bolnavi și suferinzi. Din acel exod al bolnavilor nu se vindecau toți.
Într-un an de zile, circa 1 milion de pelerini s-au perindat la Maglavit. Petrache Lupu a urcat pe un amvon, ridicat pe malul Dunării, la stână, și era ca un profet, chema lumea la pocăință și mântuire. Printre altele, el spunea: „Să muncești unde poți, să nu întânzi mâna la averea altuia. Să nu trudiți și să nu chinuiți animalele. Să vă iertaţi și să vă iubiți unul cu altul. Este mare păcat să munciți duminicile și în alte zile de sărbătoare, dar mai ales la munca timpului, căci altfel va veni de la răsărit steaua cu cinci colțuri, cu toc și cărbune și va aduce mare prăpăd și suferințe peste țara noastră”.
Profeția lui Petrache Lupu s-a împlinit peste doar 4 ani. În 1941, România intră un război împotriva URSS și a urmat istoria pe care o știm.

Se spune că la Maglavit s-au vindecat paralitici, tuberculoși, surzi, bolnavi de nervi etc. De exemplu, un preot olog, Goangă, din Berești-Tazlău, județul Bacău, declara: „Sufeream de picioare de ani de zile. Mergeam în cizme. După câteva zile, în urma rugăciunilor ciobanului și stropirea cu apă sfințită, m-am simțit ca înviat. M-am vindecat și am aruncat cârjele”. Preotul se tratase anterior 3 ani de zile, dar fără niciun efect. Vindecarea nu se putea produce prin autosugestie sau sugestie.
Tot la Maglavit s-au mai produs vindecări miraculoase de paraplegie. Este cazul lui Ilie Tudor, din Gilaureni, județul Cluj, care suferea de paraplegia (paralizie) ambelor picioare, și s-a vindecat complet la Maglavit.
Savanți de renume mondial, români și străini, l-au examinat și cercetat pe cioban, printre care și marele doctor neurolog Gheorghe Marinescu, care l-a găsit pe Petrache Lupu perfect sănătos la minte, și a editat o carte intitulată „Lourdes și Maglavit”, afirmând în ea că fenomenele paranormale și vindecările de la Maglavit se datoresc intervenției unor forțe imateriale, spirituale, supranaturale ce depășesc legile și înțelegerea umană.
La scurt timp, ciobanul Petrache Lupu a fost invitat de regele Carol al II-lea la Castelul Peleș din Sinaia, dar el a refuzat să i se plătească transportul, pe care și l-a susținut cu banii săi, vânzând atunci circa 10 oi. Cu acel prilej s-a dat dispoziție să i se fixeze o gardă la domiciliu (din cauza marii afluența de lume) și instalarea unui telefon. Chiar regele i-a botezat un băiat.

Artistul Anton Barbu Panaghia își amintește de anul 1936, când împreună cu alte trei persoane din Segarcea s-a dus și dumnealui la Maglavit. Avea atunci doar 16 ani. Era ziua de 15 august, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria. Fenomenul la care a asistat a fost consemnat și descris la vremea respectivă de mai toată presa românească. Sosiseră la Maglavit peste 200.000 de oameni. La ora 9 dimineața, mulțimea a îngenuncheat cuprinsă de panică și arătând spre soarele care se mișca pe cer: „Asistam cu toții la un fenomen extraordinar, care nu a putut fi explicat. Nu era o eclipsă de soare, iar astrul zilei își pierduse parcă forma devenind o armonică, pe suprafața lui trecând fulgere. Acest fenomen cosmic a durat un sfert de oră. Ciobanul Petrache Lupu arăta spre soare, în timp ce lumea înfricoșată continua să strige, să se agite”. Dată fiind mulțimea atât de mare, acel fenomen unic în felul său nu a putut fi pus pe seama unei halucinații colective. Și nici nu a fost o halucinație, dar nici nu poate fi dată, nici astăzi, o explicație.
Ciobanul a predicat mulțimii mesajele sale sacre până în 1944-1945, când autoritățile noi din România i-au interzis categoric să mai predice. Petrache Lupu a primit atunci ordinul cu seninătate, convins de puterea sa de inspirație divină. Dar ceva mai târziu, prin anii 1952-1954, a fost arestat și deportat în lagărul de muncă forțată de la canalul Dunăre – Marea Neagră. Și a supraviețuit calvarului lagărului morții, iar apoi, după eliberare, continuând să vorbească oamenilor, să se adreseze uneori mulțimii, de la Securitatea din Craiova au venit la el doi ofițeri care l-au arestat din nou și au pornit cu el spre Craiova. În dreptul localității Podari, mașina s-a defectat. Zadarnice ce au fost încercările șoferului de a remedia defecțiunea. La un moment dat, ciobanul le-a spus șoferului și ofițerilor să nu se mai căznească cu mașina lor, pentru că nu va porni, ci să cheme de grabă altă mașină, dacă vor să-l ducă la Craiova. Ceea ce s-a întâmplat.
În absența ciobanului, s-a început „curățarea” capelei de pe malul Dunării. Capela a fost demolată pur și simplu, multe icoane și alte lucruri distruse. Ulterior ciobanul și-a adus acasă o parte din icoane și un mare tablou pictat pe pânză, în care era reprezentată miraculoasa viziune în care el era văzut în genunchi, în fața Ființei nepământene. A așezat acest tablou și alte câteva icoane în pridvorul vechii sale case. Prin anii ’60 însă, primarul și președintele CAP-ului, inginer, ateu convins, cam imoral, împreună cu alți 3 ca și el, au jefuit mica colecție de icoane și tabloul, le-au dus apoi la o răspântie, le-au profanat și le-au distrus! Peste doar câțiva ani, absolut toți făptașii au murit în împrejurări violente. Cei trei complici ai primarului au murit astfel: unul înecat, altul trăsnit, iar al treilea de moarte violentă. Inginerul care fusese capul nelegiuirii a murit într-un accident de maşină. Lumea își mai aduce aminte că din cauza șocului loviturii, inginerului ii fusese expluzată inima din piept și aruncată la distanță pe câmp.
Petrache Lupu a murit în 1994, la vârsta de 87 de ani.