WORKSHOP | 5 NOIEMEBRIE 2022 | CUM SCĂPĂM DE BLOCAJELE EMOȚIONALE CARE NE POT ÎMBOLNĂVI



Cum scăpăm de blocajele emoționale care ne pot îmbolnăvi. Cum ne creștem inteligența emoțională? Workshop organizat de Sursa de Motivație Zilnică, la care vă așteptăm pe toți cei interesați.

În lumea asta, suntem într-o vânătoare permanentă de emoții – pozitive sau negative, în funcție de intențiile noastre și natura gândurilor care se ascund în spatele lor. Gândurile își transmit corpului vibrația și natura lor intrinsecă – de acest proces însă, suntem mai puțin conștienți pentru că nu vrem să investim în a-l înțelege, cea mai importantă resursă a minții noastre: ATENȚIA – o puternică energie psihică.
În lupta dintre gânduri și emoții, gândurile sunt cele care pierd întotdeauna. Asta dacă inteligența noastră emoțională nu este suficient de puternică.
Când emoțiile ne controlează luăm decizii nefericite care, nu numai că ne pot dăuna nouă, ci și celor din jurul nostru. Și ne întrebăm apoi, de ce nu putem medita, de ce nu ne putem ruga, de ce fug ceilalți de noi, de ce ne simțim controlați, de ce ne înbolnăvim?
Nu putem împiedica procesul de apariție a emoțiilor. Așa suntem făcuți să funcționăm. Îl putem însă, controla doar cu un dram de…ATENȚIE și… INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ !

CĂRȚI PE TEMA VIDEOCLIPULUI

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ | https://t.ly/nOWP
EMOȚII VINDECĂTOARE | https://t.ly/Gr3e
MINTEA ASCUȚITĂ | https://t.ly/XuHg
EMOȚIILE DISTRUCTIVE | https://t.ly/ZRsR
PUTEREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE | https://t.ly/xD-e

Dacă nu învățăm cum să ne exprimăm emoțiile și cum să răspundem, nu să reacționăm, energia lor ne va crea blocaje la nivelul organismului, care pot degenera în boli. Toate bolile, au înainte de toate un prototip mental, adică, înainte de a exista în corpul nostru, ele se nasc în mintea noastră.
Conceptul de inteligență emoțională, lansat la începutul anilor 90 de americanul Daniel Jay Goleman, psiholog, scriitor și cercetător în domeniul neuroștiințelor, a revoluționat domeniul psihologiei, chiar dacă nu poate fi încadrat din punct de vedere neurologic.
Inteligența Emoțională este abilitatea de a recunoaște și înțelege emoțiile tale și ale celorlalți și capacitatea de a folosi această abilitate pentru a-ți controla comportamentul și a îmbunătăți semnificativ relațiile cu ceilalți.
Inteligența emoționala (EQ) însumează circa 80% din abilitățile și competențele necesare pentru ca un om să livreze performanță superioară pe toate planurile. Toți specialiștii au căzut de acord că inteligența emoțională este extrem de importantă pentru a avea succes la locul de muncă dar și în viața personală. Inteligența emoțională înseamnă dezvoltare personală reală și sănătate.
Capacitatea de a-ți modifica starea de spirit și de a deveni calm și entuziast reprezintă cu adevarat o abilitate valoroasă. Cercetările în domeniu au scos la iveală o mulțime de abordări, tehnici și strategii pentru a deveni mai inteligent din punct de vedere emoțional.
Nu rata ocazia să practici și tu alături de noi exerciții cu ajutorul cărora poți scăpa de blocajele emoționale și-ți poți dezvolta inteligența emoțională.
A învăța cum să folosești cele 5 butoane ale emoțiilor: butonul STATUTULUI, butonul CERTITUDINII, butonul AUTONOMIEI, butonul RELAȚIILOR și butonul FAIRPLAY-ului, face diferența între a controla și a fi controlat, între a fi bolnav și a fi sănătos, între a fi nefericit și a fi fericit.
Vreți să învățați :
– ce sunt emoțiile,
– cum să le gestionezi emoțiile și să le folosești energia în avantajul tău?
– de ce nu trebuie să confundăm emoțiile cu sentimentele
– care sunt emoțiile primare, complexe, amestecate și combinate
– cum își transferă gândurile energia și natura, corpului nostru, prin intermediul moleculelor emoțiilor
– cum identificăm emoțiile și cauzele acestora cu ajutorul diagramei ROATA EMOȚIILOR și DICȚIONARULUI SENTIMENTELOR
– care sunt cauzele psiho-emoționale ale bolilor și cum le putem îndepărta
– ce este, la ce folosește, cum ne dezvoltăm inteligența emoțională și ce beneficii ne conferă
– cum putem controla emoțiile folosind inteligența emoțională
– tehnici, strategii și exerciții de dezvoltare a inteligenței emoționale și eliminare a blocajelor generate de emoții
– cum ne exprimăm emoțiile pentru a nu crea blocaje care să ne îmbolnăvească
– cum scăpăm de convingerile false care ne împiedică să ne exprimăm emoțiile
Vă invităm să participați alături Sursa de motivație ZIlnică la workshopul online pe teme de INTELIGENȚĂ ȘI CHIRURGIE EMOȚIONALĂ ! care se va desfășura live pe platforma ZOOM, la data de 5 noiembrie 2022, între orele 18.00 și 22.00.
Pentru detalii privind condițiile de participare ne puteți scrie pe adresa de e-mail: [email protected]

source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate