Zen este o doctrina religioasa dezvoltata in Japonia, a carei legatura cu taoismul chinezesc si budismul indian, din punctul de vedere al radacinilor lor, este esentiala. Zenul este o experienta nonverbala, inaccesibila abordarii literare, iar pentru a o cunoaste si a-i descoperi intelesul tainic, trebuie sa o practicam, sa o experimentam.
Cei care au trecut prin unele forme de pregatire tind sa devina necomunicativi. Budismul Zen este o cale si o conceptie asupra vietii. Nu este religie sau filosofie, si nici psihologie. Este o cale a eliberarii, similara cu daoismul si yoga. Zenul poate fi privit ca o lunga traditie de cultura indiana si chineza, iar cu incepere din secolul al Xll-lca, s-a inradacinat creativ in cultura Japoniei.
Cuvantul zen inseamna meditatie. Trebuie inteles ca binele fara rau este ca susul fara jos, iar a-ti face un ideal din urmarirea binelui este ca si cum ai incerca sa te descotorosesti de stanga intorcandu-te spre dreapta, altfel spus, esti constrans sa mergi mereu in cerc.
In primul rand, trebuie sa dobandim simtul realitatii si sa intelegem ca viata nu este ceva ce poate fi apucat sau castigat. Iluzia unei imbunatatiri semnificative apare in momente de contrast. Binele si raul, placerea si durerea sunt inseparabile, atat de identice in diferenta lor, ca cele doua fete ale unei monede.
Corpul este realizat in plan fizic, exercitiul este folosul, iar cei doi isi au termeni corespondenti in intelepciune. Activitatea plina de compasiune s-a desteptat in lumea vietii si a mortii. Meditatia se face in pozitia Zen (lotus), adica sa stam nemiscati, pur si simplu, o perioada nedeterminata de timp.Este o disciplina pentru educarea rabdarii si a puterii de a indura.