Odin este un zeu venerat la scară largă în mitologia germanică. În general este descris ca rege al zeilor nordici. Mitologia nordică îl asociază pe Odin cu înțelepciunea, vindecarea, moartea, regalitatea, spânzurătoarea, cunoașterea, războiul, bătălia, victoria, vrăjitoria, poezia, frenezia și alfabetul runic.
Conform legendelor, se spune că în tinerețe, Odin își sacrificase un ochi, pentru a putea bea din Fântâna înțelepciunii. Ca și zeul egiptean Thor, el avea vaste cunoștințe în domeniul magiei și tot el inventase vechea scriere runică, învățându-i pe oameni să devină civilizați. Totodată, se spune că Odin călătorea pe aripile vântului, coborând uneori pe Pământ sub înfățișarea unui șoim, iar alteori încăleca pe Sleipner, o iapă cu opt picioare.
Când Odin străbătea cerurile în carul său, munții se năruiau iar pământul lua foc. Lui îi plăcea să apară pe neașteptate în toiul luptelor, luând înfățișarea unui om, întocmai cum au făcut și Castor și Pollux în bătălia de la lacul Regillus, sau Atena în lupta de la Marathon.
Lancea vrăjită a lui Odin era asemănătoare cu bastoanele fermecate ale vrăjitorilor. Soția lui Odin, Helda, era celebră prin felul în care își conducea carul pe cer. În popor, Odin era imaginat ca o figură venerabilă, cu o barbă albă, lungă, având o pălărie cu boruri largi ce-i acopera fața, simbolul înțelepciunii antice. Ca și Zeus, el cobora adesea pe Pământ deghizat, pentru a-i ajuta pe oameni. Dacă era recunoscut, își putea schimba înfățișarea sau putea deveni invizibil.